Dan Şova demisionează din funcţia de ministru al Transporturilor




Dan Șova a anunțat, marți, că își dă demisia din funcția de ministru al Transporturilor, precum și din Guvern, pentru a se dedica campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, potrivit b1tv.ro.

”Anunț în mod oficial, cu patru luni înainte de alegerile prezidențiale, demisia din Ministerul Transporturilor și Guvernul României. Singurul motiv e aceela de a mă afla în prima linie de bătălie pentru președinția României”, a afirmat Șova.

”Aceste alegeri sunt decisive pentru România. O să fac tot ce îmi stă în putință ca în aceste luni să aducem la Cotroceni un om tânăr, un camarad, care înțelege ce vor românii. Fac parte din generația de lideri social-democrați tineri care au curajul să se opună regimului Băsescu. Cel mai important obiectiv politic e câștigarea președinției de către PSD”, a subliniat el.

”Nu pot să mă aflu în fruntea unui minister dificil și în avangarda campaniei electorale. Vreau să știți că de activitatea mea, în fruntea infrastructurii e o activitate apreciată la cel mai înalt nivel foarte bine de către premierul Victor Ponta”, a precizat Dan Șova.

Vicepreşedinte al PSD, Şova a fost numit în luna martie ministru al Transporturilor, după ieşirea PNL de la guvernare şi a condus anterior Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine.

Fost avocat, asociat al Casei „Şova şi Asociaţii”, Dan Şova este doctor în drept, membru PSD din 2003 şi senator din 2008.

Comentarii