Crăciun de criză şi la Slatina: oamenii caută mult şi cumpără puţin


Deşi criza financiară nu a ieşit din buzunarele oamenilor, febra cumpărăturilor pe final de an a cuprins toată suflarea, de la sărac la bogat, după punga fiecăruia. Un raid pe la comercianţii din magazinele şi pieţele slătinene ne-a lămurit că anul acesta oamenii au ales să fie mai puţin darnici la capitolul cadouri în avantajul bunătăţilor culinare pe care le vor pune pe masă de sărbători. Şi hrana este, însă, achiziţionată în cantităţi limitate.

Cei mai mulţi dintre comercianţii de jucării din municipiul-reşedinţă de judeţ care comercializează produse de calitate ridicată se plâng de scăderea vânzărilor, cu mult mai mici decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Ei spun că sărăcia îi îndeamnă pe oameni să caute magazinele de kitsch-uri, deşi lipsa calităţii este o pagubă pentru cel care cumpără. „În magazinul meu vânzările au scăzut la jumătate faţă de anul trecut, şi mă refer cu precădere la perioada sărbătorilor de iarnă. Două explicaţii există: scăderea puterii de cumpărare a populaţiei şi apariţia, în ultimii ani, la noi, a supermarketurilor şi a hipermarketurilor, care la multe produse practică preţuri mai mari decât în magazinele locale. Eu mă gândesc serios să las comerţul şi să mă apuc de altceva, pentru că în comerţ a rămas o bucată prea mică pentru magazinele mici, nu mai merge. Supermarketurile au câteva produse cu preţuri mici, cred că de producător, dar te rup la altele“, declară patronul unui magazin de jucării şi papetărie, Constantin Bădiţă. Un alt comerciant, disperat că nu vinde aproape nimic zilele acestea, se pregătea să schimbe locaţia actuală a magazinului de jucării pe care îl deţine cu un spaţiu mai central. „Nu merge deloc vânzarea, oamenii nu au bani şi, dacă îi au, caută marile magazine de unde cumpără tot ce au nevoie. Eu vreau să schimb spaţiul actual cu un altul într-o zonă cu trafic mai mare, poate aşa reuşim să creştem un pic nivelul vânzărilor. Dacă reuşim. Eu cred că anul acesta oamenii se vor limita la mâncare, renunţând la a face cadouri“, spune Iulia Ionescu din Slatina, patroană de magazin.

La produsele alimentare, oamenii preferă puţin şi bun

Dacă la produsele destinate cadourilor se preferă calitatea scăzută, lucrurile se schimbă la alimente. Slătinenii caută carnea şi produsele din carne în stare proaspătă. Şi totuşi, comercianţii din pieţe nu simt că clienţii iau pe sus magazinele cu produse alimentare. „Nu merge deloc vânzarea, este cu mult mai rău decât anul trecut, n-au oamenii bani, iar cei care au caută marile magazine“, se plângea Viorica Sandu, care deţine un spaţiu comercial în Piaţa Zahana.
La vreme de criză şi de sărbători sunt, însă, şi comercianţi mai fericiţi, ce-i drept, nu mulţi. Este vorba de cei care deţin carmangerii, aflate la mare căutare zilele acestea. În astfel de unităţi clienţii aleg să cumpere marfă puţină, dar de calitate. Clienţii sunt însă mulţi.

Preţuri

În Piaţa Zahana carcasa de porc se vinde cu 11,5 lei/kg, iar capul de porc – cu 7,5 lei/kg. Baconul de suine ajunge, şi el, la 11 lei/kg. Pentru cine nu se îndură să scoată mai mulţi bani din buzunar în vitrine se găsesc oase de porc la 5,5 lei/kg şi organe de porc. Iată şi preţurile în măcelării la carnea de porc: cap – 6,5 lei/kg, pulpă – 15,8 lei/kg, coastă – 13,10 lei, ciolane – 8,5 lei/kg, carne tocată – 15,90 lei/kg, cârnaţi proaspeţi – 11,90 lei/kg, rinichi – 6,5 lei/kg.
Cei care nu se omoară după carnea grasă de porc trebuie să ştie că pulpele întregi de pui congelate costă 6,5 lei/kg, iar cele inferioare (tot congelate) – 8,5 lei/kg. Cine vrea pulpe întregi proaspete trebuie să scoată din buzunar aproape 10 lei/kg.
Bineînţeles că tot omul nu poate rămâne fără fructe pe masă de Crăciun şi Anul Nou. În pieţe clementinele şi perele se vând cu 3,5 lei/kg, merele au preţuri între 1,2 şi 2 lei/kg, bananele şi lămâile pot fi achiziţionate cu 5 lei/kg, strugurii îi putem cumpăra cu 6,5 lei/kg, în vreme ce pentru un kilogram de portocale trebuie să scoatem din pungă 2,5 lei.
Pentru că multe dintre preparatele culinare preferate de oameni de sărbători presupun folosirea legumelor, este bine să ştim că în pieţe morcovii costă 2 lei/kg, ceapa – 1,5 lei/kg, usturoiul – 9 lei – 10 lei/kg, prazul – 1 leu/legătură. Ouăle se vând cu 0,5 lei/buc.

Slătinenii nu se bat pe brazi 

Cine a pomenit Crăciun fără brad împodobit în casă? După cum merg vânzările la brazii şi molizii oferiţi de comercianţi în Slatina se pare că anul acesta multe familii vor renunţa la un asemenea farmec tradiţional. Cei sosiţi cu astfel de marfă în municipiul-reşedinţă de judeţ nu trag prea mari speranţe de câştig. Marian vine tocmai din Covasna şi spune că la Slatina s-a văzut nevoit să practice cele mai mici preţuri pentru a nu se întoarce cu marfa înapoi. Şi nici aşa nu reuşeşte să vândă prea mult. „Nu nădăjduim la mari câştiguri anul acesta, pentru că vindem când şi când câte un pom. La Slatina practicăm cele mai mici preţuri în comparaţie cu alte zone, şi totuşi, vindem greu“, a spus comerciantul din Covasna. Şi totuşi, preţul unui molid pleacă de la 30 de lei şi merge, în funcţie de mărime, până la 70 de lei. Brazii pornesc şi ei de la 50 de lei, ajungând şi la 200 de lei bucata.

Comentarii