Costel MIREA
Victima a fost găsită pe fundul piscinei de un tânăr care a anunțat un salvamar. Scos din apă, trupul minorului nu a mai putut fi readus la viață. Unele dintre persoanele aflate la plajă susțin că copilul ar fi fost lovit din greșeală de un alt adolescent care a sărit în apă, impactul făcându-l pe minor să își piardă cunoștința.
„Luni, 30.06.2014, am fost sesizaţi despre faptul că, la piscina de la Plaja Oltului, din municipiul Slatina, se află decedată o persoană de sex bărbătesc. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei municipiului Slatina, care a identificat persoana decedată, ca fiind P.I, de 13 ani, din comuna Izvoarele.
Din primele cercetări, s-a stabilit că o persoană, aflată în apropierea piscinei, l-a văzut pe minor şi l-a scos din apă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, comisarul șef Claudia Radu.
Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cauzei medico-legale a decesului.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care persoana a decedat.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Olt, instituţia nu a eliberat autorizaţie de funcţionare pentru piscina de la Plaja Oltului.

Piscina de la Plaja Oltului a fost inaugurată sâmbătă de Primăria Slatina printr-o serie de manifestări care a inclus foarte multe concursuri pentru copii și părinți. La eveniment au participat, alături de primarul orașului, Minel Prina, o seamă de personalități, printre care s-au numărat senatorul Darius Vâlcov, deputatul Daniel Bărbulescu, președintele Consiliului Județean Olt, Paul Stănescu și vicepreședintele CJ Marius Oprescu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu