Bercea Mondial spune că şefa DNA şi preşedintele ÎCCJ sunt implicate în scandalul şantajului invocat de Mircea Băsescu
Interlopul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a făcut, joi, acuzaţii extrem de grave la adresa şefelor DNA şi ÎCCJ, Laurea Codruţa Koveşi, respectiv Lidia Stanciu, care, spune interlopul, ar fi fost implicate în scandalul şantajului dintre fiul lui Bercea, Florin Anghel şi fratele preşedintelui României, Mircea Băsescu.
Costel MIREA
Adus, joi, la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru audieri în scandalul declanşat de fiul său care a depus plângere împotriva lui Mircea Băsescu, pe care îl acuză de trafic de influenţă, înşelăciune şi inducere în eroare a organelor judiciare, Bercea Mondial a declarat din duba penitenciarului cu care a fost transportat că în scandalul şantajului reclamat de fratele preşedintelui ar fi implicate procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Koveşi, şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu. Întrebat de jurnalişti câţi bani a dat pentru a fi eliberat din închisoare, Bercea Mondial a răspuns că a pus la bătaie 2.000.000 de euro.
Despre Laura Codruța Kovesi, Bercea Mondial a declarat că a luat banii prin șoferul ei.
Florin Anghel a depus în 13 iunie, prin avocatul său, Pavel Abraham, o plângere penală împotriva lui Mircea Băsescu, în care îl acuză pe acesta de trafic de influenţă, înşelăciune şi inducerea în eroare a organelor judiciare, în legătură cu dosarul în care fiul lui Bercea Mondial este acuzat de şantaj.
Plângerea formulată de Florin Anghel a fost preluată de structura centrală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie de la DNA Constanţa.
Antena 3 a făcut publice, miercuri seară, înregistrări audio-video din care rezultă că fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare, iar şeful statului ar fi ştiut despre acest demers.
Înregistrările au fost difuzate în prezenţa lui Pavel Abraham, avocatul fiului lui Bercea Mondial, care a afirmat că familia acestuia a decis să le facă publice în contextul unor "suspiciuni cu privire la seriozitatea cu care se face ancheta" legată de plângerea pe numele lui Mircea Băsescu, pentru un presupus trafic de influenţă.
Fiul lui Bercea Mondial a fost audiat marţi şi miercuri la DNA, după ce avocatul acestuia le-a dat procurorilor două înregistrări audio-video. Pavel Abraham arăta că înregistrările ar fi fost făcute în februarie 2012 sau 2013, acestea fiind "foarte compromiţătoare".
Fiul şi ginerele lui Bercea Mondial, Florin Anghel şi Marius Constantin, cercetaţi într-un dosar de şantaj pentru că i-ar fi cerut lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, 280.000 de euro, în caz contrar ameninţând cu dezvăluirea unor informaţii compromităţoare despre acesta şi familia sa, au anunţat, de mai multe ori în ultima perioadă, că vor face publice, prin intermediul avocatului, o serie de înregistrări audio şi video în legătură cu acest caz. Dosarul de şantaj este instrumentat de procurorii DNA Constanţa.
Mircea Băsescu a fost citat să se prezinte joi la DNA, în dosarul în care Florin Anghel a reclamat presupuse fapte de trafic de influenţă care ar fi fost comise de fratele preşedintelui. Procurorii DNA îi vor mai audia, joi, pe soţia acestuia lui Bercea Mondial, Fănica Anghel şi pe controversatul om de afaceri Marian Căpăţână, din Drăgăneşti, un apropiat al clanului Bercea, presupusul intermediar între familia Anghel şi Mircea Băsescu.
Instanţa supremă l-a condamnat pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la opt ani şi nouă luni de închisoare cu executare, în dosarul în care acesta este acuzat că şi-ar fi înjunghiat un nepot într-un bar, în 2011. Fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, a fost condamnat, prin aceeaşi decizie, la cinci ani şi trei luni de închisoare cu executare şi la doi ani interzicerea exercitării drepturilor, iar soţia lui Bercea Mondial, Fănica Anghel, a fost condamnată la un an de închisoare cu executare, pentru instigare la mărturie mincinoasă şi mărturie mincinoasă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu