La volan fără permis şi cu numere false de înmatriculare. Urmărire ca-n filme pe drumurile din Teslui


Urmărit de poliţişti, un tânăr din Slatina a produs cu maşina un accident soldat cu un rănit, după care a luat-o la sănătoasa pe câmp, cu oamenii legii după el. Tânărul nu avea permis de conducere, iar autoturismul avea numere false de înmatriculare.

Evenimentul s-a petrecut miercuri, pe DJ 546, pe raza comunei Teslui, unde un echipaj al Poliţiei Slatina derula activitate de supraveghere şi control în traficul rutier. La un moment dat, oamenii legii au efectuat semnal regulamentar pentru oprirea unui autoturism. Conducătorul auto nu a oprit însă, încercând să scape de poliţişti. La scurt timp şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat cu maşina. Cel aflat la volan şi alte două persoane au coborât din autoturism şi au luat-o la fugă peste câmp, fiind prinşi de poliţişti după o urmărire ca-n filme. O a patra persoană a rămas, rănită, în maşină.
„Poliţiştii au urmărit autoturismul, iar pe raza comunei Teslui, sat Comăniţa, într-o curbă la stânga, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
Din autoturismul avariat au fugit trei persoane, care au fost prinse după aproximativ doi kilometri, pe câmp.
În autoturism, a fost găsit accidentat Ş.B., de 16 ani, din municipiul Slatina, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, fără a necesita internarea“, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, comisarul şef Claudia Radu.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că autoturismul avea numere false de înmatriculare.

Tânărul care s-a aventurat la volan este acum cercetat, în stare de reţinere, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei şi vătămare corporală din culpă.

Comentarii