Instanţa a decis irevocabil: Marinel Oaşă a fost colaborator al Securităţii. El nu recunoaște



Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) l-a declarat pe Marinel Oaşă, directorul Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Olt, colaborator al Securităţii. ÎCCJ este cea de-a doua instanţă care dă acest verdict, după ce Oaşă a atacat în două rânduri cu recurs soluţiile instanţelor la care Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a recurs pentru constatarea oficială a calităţii de colaborator.

Informaţia potrivit căreia Marinel Oaşă, membru PNL, ar fi fost colaborator al Securităţii a apărut în 2011, atunci când CNSAS a făcut public bilanţul activităţii sale pe anul 2010. În conformitate cu procedura în astfel de cazuri, CNSAS s-a adresat instanţei de judecată pentru a constata calitatea de colaborator al Securităţii a lui Oaşă. La 25 februarie 2012, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis acţiunea CNSAS, constatând calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii. Oaşă a atacat cu recurs soluţia instanţei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care pe 29 martie 2013 a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată.

Deşi cu imaginea publică şifonată în Justiţie, Marinel Oaşă nu va pierde calitatea de membru al PNL şi nici nu va renunţa la funcţia publică pe care o ocupă de mai bine de şase ani, el tăgăduind că ar fi avut vreo legătură cu ofiţerii din Securitate.
„Nu m-am ocupat cu aşa ceva. Eu am contestat actele depuse de CNSAS la dosar şi am cerut să fie audiaţi martori, dar instanţa nu a acceptat. Securiştii au voie să facă tot, iar pe mine, când am cerut să fie audiat securistul care a măsluit dosarul acesta şi a declarat despre mine că am fost colaborator, nu m-au lăsat”, declară Marinel Oaşă. El nu va renunţa la funcţia de director al APIA Olt, invocând Legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, care stipulează că un funcţionar public îşi pierde postul doar dacă se dovedeşte că a făcut poliţie politică. „Legea spune clar, funcţionarul public să nu fi făcut poliţie politică. Ca să îmi pierd postul trebuie să se constate că am făcut poliţie politică. Nu vreau să mai comentez nimic, las la latitudinea legii”, susţine Oaşă.

El este susţinut de preşedintele PNL Olt, Ioan Ciugulea, care a spus că Marinel Oaşă nu va fi exclus din partid. „Statutul nostru spune clar că este vorba despre poliţie politică. La noi se ţine cont foarte mult şi pe Codul Etic, dar nici acolo nu se vorbeşte despre colaborator, tot despre poliţie politică. Dar se poate discuta despre orice, nu e o problemă...”, a declarat Ioan Ciugulea, citat de Gazeta Nouă.

Odată cu Marinel Oaşă, alte două persoane din Olt au fost acuzate de CNSAS, în 2011, că au colaborat cu
Securitatea. Este vorba de Daniel Truşcă, fost lider sindical în învăţământ şi de fostul director al Şcolii de Poliţie Slatina, Cornel Niculae. Aceştia au dovedit în instanţă, însă, că nu au avut legături cu organele Securităţii.

  
PUBLICITATE
Blogul Olt-Alert (blogul lui costel mirea) va deveni, în scurt timp, un site profesionist complex de știri, investigații și comentarii menit să furnizeze populației locale, dar nu numai locale, un evantai diversificat de informații din toate domeniile de interes public.

Pe olt-alert.ro veți putea găsi cele mai proaspete știri din toată aria jurnalistică: de la evenimente sociale, culturale, politice și economice la nivel local, național și internațional până la cele exclusive obținute pe calea interviului și anchetei. Cu olt-alert.ro intrați în fiecare zi gata informați!

Comentarii