Mihai Turcitu (stânga), Vasile Nistor, preşedintele PC (centru) şi senatorul Mihai Niţă |
Preluarea conducerii PC Olt de către Mihai Niţă a fost anunţată în urmă cu câteva luni. „Intrând în Partidul Conservator, intenţia mea nu a fost aceea de a ajunge preşedinte al organizaţiei judeţene. Când am fost chemat, însă, de conducerea centrală a partidului pentru a mi se propune sprijin pentru a candida din partea USL la funcţia de senator, mi s-a spus şi că va trebui să fac politica PC şi pe cea a USL, evident, în termenii protocolului. După ce am fost ales senator, liderii partidului mi-au reamintit: «Te-am sprijinit să ajungi parlamentar, acum va trebui să sprijini tu Partidul Conservator şi va trebui să faci acest lucru de pe poziţia primului om în PC Olt, pentru că eşti senator». Am fost sprijinit, aşadar, să ajung senator, acum trebuie să fac ceea ce mi s-a cerut. Prin urmare, voi accepta funcţia de preşedinte al PC Olt”, declara, în urmă cu două luni, pentru olt-alert.ro, senatorul Mihai Niţă.
Vasile Nistor a declarat, la întâlnirea cu membrii din Olt ai PC, care a avut loc la Parc Hotel, că înlocuirea lui Mihai Turcitu de la conducerea organizaţiei judeţene nu ţine de vreo carenţă în modul în care acesta a condus PC Olt, ci în urma unei decizii politice ca în judeţele unde partidul are parlamentari, organizaţiile politice să fie conduse de aceştia.
„În Olt, chiar dacă au apărut speculaţii în presă, transferul funcţiei de conducere este bazat pe o înţelegere între domnul senator Niţă cu domnul Turcitu. De altfel, am înţeles că domnul Turcitu îşi doreşte funcţia de preşedinte executiv”, a explicat preşedintele PC.
Potrivit statului, organizaţiile PC au în structura lor de conducere un preşedinte, un preşedinte executiv, un prim-vicepreşedinte, un secretar general şi cel puţin cinci vicepreşedinţi.
Vasile Nistor a mai spus că, în şase, şapte luni, în fiecare judeţ va trebui să existe organizaţii locale la nivelul a 80 la sută din localităţi, în pespectiva alegerilor interne. Liderul partidului a arătat că Partidul Conservator a intrat într-un amplu proces de dezvoltare, astfel încât la alegerile din 2016 să participe nu în alianţe politice, ci pe cont propriu.
Comentarii
Trimiteți un comentariu