REFERENDUM 2012: A început votul în străinătate. Prima secţie de votare s-a deschis în Noua Zeelandă



Procesul de votare la referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui României a început în afara ţării, la secţia de votare nr.229, organizată la Auckland, în Noua Zeelandă , la ora 22.00, ora României, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Următoarele secţii care se vor deschide, în funcţie de fusul orar, sunt cele din Australia, la Canberra (secţia nr.17), Sydney (secţia nr.18) şi Melbourne (secţia nr. 151). Acestea se deschid de duminică, la ora 0.00.

Conform legii, votul se derulează în intervalul orar 7.00-23.00, ora locală.

Românii aflaţi în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare din diaspora pe baza paşaportului simplu, a paşaportului de serviciu, a paşaportului diplomatic sau a cărţii de identitate. Pentru cetăţenii aflaţi în străinătate sunt organizate 306 secţii de votare.

Harta care permite accesarea coordonatelor secţiilor de votare din afara ţării (atât cele organizate în cadrul misiunilor diplomatice, cât şi în afara acestora) este disponibilă pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.

Secţii suplimentare sunt în Italia, Spania, dar şi în SUA, Republica Moldova, Franţa, Marea Britanie, Austria, Cipru, Grecia, Israel, Polonia, Turcia, Germania, precum şi în alte state.

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi în cele peste 18.000 de secţii de votare deschise în ţară şi cele 306 în străinătate, pentru a se pronunţa în favoarea sau împotriva demiterii preşedintelui Traian Băsescu.

"Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui României, domnul Traian Băsescu?", este întrebarea la care electoratul prezent la urne va răspunde duminică. Alegătorii pot opta pentru răspunsul "DA" sau "NU" din buletinul de vot, aplicând ştampila o singură dată în interiorul unuia dintre cele două patrulatere aferente celor două opţiuni.

Buletinul de vot în care ştampila este aplicată în afara unuia dintre patrulatere sau aplicată de mai multe ori este considerat nul.

Secţiile vor fi deschise între orele 7 dimineaţa şi 23, cu patru ore mai mult decât în urmă cu cinci ani. Cei care la ora închiderii urnelor se află în secţia de votare îşi pot exprima opţiunea la referendum. Nu doar orarul de vot este mai generos. Guvernul a mărit şi numărul de secţii, care vor fi cu peste o mie mai multe decât în anul 2007.

La referendumul de duminică, cetăţenii români pot vota la orice secţie din ţară sau din străinătate, în baza documentelor de identitate. Singura restricţie constă în faptul că cei care se află în localitatea de domiciliu trebuie să voteze la secţia de votare la care sunt arondaţi.

În situaţia alegătorilor cu domiciliul în România, aceştia îşi pot exprima opţiunea electorală pe baza cărţii de identitate valabilă, a cărţii de identitate provizorie sau a buletinului de identitate.

În cadrul procesului electoral, votanţilor le este interzis accesul în cabina de votare cu aparate de înregistrat cu ajutorul cărora să fotografieze sau să filmeze buletinul electora. Cei care încearcă să imortalizeze buletinul de vot cu opţiunea la referendum riscă o pedeapsă cu închisoarea între 6 luni şi 3 ani.
Sursa: rtv.net

Comentarii