În urma rezultatelor obţinute la concursul pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor, Otilia Chiriţă rămâne şi pentru următorii trei ani în funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, scrie Gazeta Nouă.
Magistratul a luat note mai mari decât cei doi contracandidaţi ai săi, Anca Anuţa şi Marian Niţu, în prezent magistraţi în cadrul aceluiaşi parchet, ambii foşti prim-procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
Cei trei au susţinut testarea psihologică pe 28 mai 2012. În 18 iunie candidaţii şi-au susţinut proiectele de referitoare la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, iar în 24 iunie a avut loc proba scrisă.
Otilia Chiriţă se află la al doilea mandat în fruntea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, ea venind pe funcţie în anul 2009, când l-a înlocuit pe Constantin Croitoriu, ieşit la pensie. Primul mandat urma să-i expire în luna iulie. Până în anul 2009, Otilia Chiriţă a fost procuror la Parchetul de pe Judecătoria Slatina, de unde a fost promovată la parchetul pe care acum îl conduce. De asemenea, ea a activat o perioadă şi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Otilia Chiriţă va mai rămâne în fruntea instituţiei de pe lângă Tribunalul Olt doar pentru următorii trei ani, legislaţia permiţând doar două mandate de conducere pentru un magistrat, mai scrie Gazeta Nouă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu