Oltețul pune în pericol șase localități din Olt



Șase localități din județul Olt, printre care se numără și orașul Balș, ar putea fi inundate de pârâul Olteț.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Olt a fost informat luni de specialiștii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor că în perioada 28.05.2012, ora 10.00 - 29.05.2012, ora 16.00, se instituie codul galben pe afluenţii râurilor Olt şi Vedea, printre judeţele afectate aflându-se şi Oltul.

Fenomenele vizate în această perioadă sunt scurgeri importante de pe versanţi, torenţi, pâraie şi râuri necadastrate şi creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de atenţie. Avertizarea hidrologica a fost trimisă către toate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă ale localităţilor din judeţ.

Tot în această dimineaţă, Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Olt, a trimis o avertizare hidrologică în care se preciza că la ora 09.00, pe râul Olteţ, în judeţul Vâlcea, s-a atins cota de inundaţie, putând fi afectate de creşterea nivelului Olteţului şi localităţi din judeţul Olt: Balş, Iancu Jianu, Morunglav, Călui, Oboga şi Bobiceşti. „Avertizarea a fost trimisă către comitetele locale pentru situații de urgență ale localităţilor menţionate, urmând ca situaţia să fie monitorizată permanent de SGA Olt, ISU Olt şi de factorii responsabili pentru situațiile de urgență“, a declarat plutonierul Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Comentarii