Aurelian Buliga (stânga) și senatorul Ion Toma
Candidatul UNPR pentru fotoliul de primar al comunei Bărăşti, Aurelian Buliga-Ştefănescu, a fost aruncat în lupta electorală de senatorul Ion Toma fără ca în prealabil acesta să fi comandat un sondaj de opinie în localitate. Dacă ar fi făcut-o, traseistul politic Toma (fost membru PSD) ar fi aflat din gura localnicilor că Aurelian Buliga are în spate fapte reprobabile arhicunoscute în comună care nu îi dau nicio şansă în cursa electorală. Noi am stat de vorbă cu localnicii şi am aflat că Buliga vrea să fie primar peste oameni pe care i-a înşelat în nenumărate rânduri.
Campania electorală a început deja la Bărăşti, deşi startul oficial urmează să fie trâmbiţat pe 11 mai. Semnalul l-a dat candidatul UNPR la funcţia de primar, aruncând o ploaie de acuzaţii la adresa actualului edil-şef, Vergil Gealapu, care a iniţiat mai multe replici, dar în instanţă. Scandalul este unul pigmentat cu acţiuni-fantomă la miezul nopţii, cu articole de presă bazate „pe gura lumii” şi nesemnate şi cu atacuri la persoană. Un raid jurnalistic prin localitate a scos la iveală că Aurelian Buliga, cel pe care UNPR l-a aruncat în luptă pentru fotoliul de primar al comunei, a tras ţepe peste ţepe zecilor de localnici care şi-au arendat terenurile agricole firmei pe care acesta o controlează, oamenilor care au muncit pentru el, dar şi celor cu care a făcut afaceri. Să le luăm pe rând.
Afaceristul şarlatan
Aurelian Buliga le-a cerut oamenilor din Bărăşti încredere totală atunci când le-a promis că, dacă îi dau lui terenurile agricole în arendă, vor fi extrem de mulţumiţi. Mulţumit n-a fost însă decât Buliga însuşi, cel care controlează firma SC AS Manager Consulting SRL Piteşti, în conturile căreia au intrat, an de an, subvenţiile oamenilor acordate de stat şi de Uniunea Europeană. Dacă firma a prosperat, hambarele oamenilor au rămas mai mult goale, pentru că Buliga nu le-a acordat tot ce a fost stipulat în contracte.
Printre zecile de victime se numără oameni bătrâni cărora le este greu să-şi dobândească drepturile de care candidatul UNPR i-a lipsit, precum Ileana Vişan, de 70 de ani, Maria Muşuroi, 76 de ani, Marin Roşu, 78 de ani, sau Ioana Ştefan. Concludent este, din multe altele, şi cazul Eugeniei Georgescu, din Mangalia, care deţine 1,62 hectare pe raza comunei Bărăşti şi care şi-a dat pământul pe mâna lui Aurelian Buliga. Femeia nu a primit vreme de doi ani nimic din ceea ce este prevăzut în contractul de arendă, aşa că s-a adresat unui executor judecătoresc. Prin notificarea nr. 9 din 21 martie 2012, Buliga este somat să se achite de datorii. Răspunsul acestuia este unul edificator. „Pentru moment nu dispunem de resurse financiare, fiind în situaţia de a căuta soluţii pentru asigurarea împuturilor necesare înfiinţării culturilor de primăvară. Vă asigurăm cu tot respectul şi ne angajăm ca la valorificarea producţiei din toamna anului 2012 să vă facem plata la zi a obligaţiilor ce ne revin”, se arată în răspunsul dat de Buliga.
Numai că acesta nu a prea mai înfiinţat culturi, aşa că în toamnă nu prea are ce valorifica. Firma sa, AS Manager Consulting SRL, a înregistrat, de pildă, în 2010 pierderi de peste 500 milioane de lei vechi. Societatea comercială figurează în datele Ministerului Finanţelor Publice ca având obiect de activitate consultanţă pentru afaceri şi management, neavând niciun angajat (ceea ce înseamnă că societatea şi-a plătit, de-a lungul anilor, muncitorii la negru).
Ţeapă cu capre
Deşi a păcălit în stânga şi-n dreapta, Aurelian Buliga nu a ştiut să-şi gestioneze afacerile. El a demarat afaceri în comuna Bărăşti cu vreo şase ani în urmă, când a cumpărat bunurile fostului CAP din satul Bărăşti de Cepturi, pe care primăria le-a vândut la un preţ foarte bun pentru Buliga pe ideea că un investitor care dezvoltă o afacere în localitate trebuie sprijinit.
„I-am acordat nişte facilităţi, pentru că am zis că un investitor care poate crea locuri de muncă în comună trebuie sprijinit. A cumpărat nişte vaci şi nişte capre. Aşa de bine a gestionat această afacere, că vaci nu mai are, iar peste jumătate din capre au fost aruncate, moarte, într-o râpă. I-au murit de foame, deşi dânsul lucrează zeci de hectare de teren agricol“, susţine primarul localităţii, Vergil Gealapu.
Ca să-şi înceapă afacerea în domeniul zootehnic, Aurelian Buliga a cumpărat de la un fermier local peste 80 de capre pe care nu le-a plătit pe de-a-ntregul nici astăzi. Păgubitul, ciobanul Dumitru Sturzeanu, a rămas cu „gaură” şi în urma unui sprijin financiar pe care l-a acordat afaceristului-candidat Buliga. În schimbul celor 68 milioane de lei vechi, Aurelian Buliga trebuia să-i întoarcă binefăcătorului său 250 de saci de porumb. Datoria n-a fost, încă, stinsă. Majoritatea animalelor au murit de foame.
O poveste interesantă ca informaţie de presă, dar dezgustătoare în plan uman este cea legată de hrănirea unor muncitori de pe moşia candidatului UNPR. Este vorba de mai mulţi romi din comuna Corbu care, preţ de câteva zile bune, au fost hrăniţi de Buliga cu carne de cal, deşi lor li s-a spus că îşi pun stomacul la cale cu carne de viţel. Este mărturia unei femei care a lucrat ani buni pentru Aurelian Buliga şi care l-a lăsat baltă după ce „stăpânul” a refuzat să-i mai plătească ceea ce îi datora – Ioana Ştefan. „Carnea de cal am gătit-o chiar eu împreună cu mătuşa lui. A împuşcat un cal în cap cu arma, iar noi l-am tranşat şi l-am gătit. Bieţii muncitori, când au văzut ditamai oasele în farfurii au întrebat de ce sunt aşa de mari, iar domnul Buliga le-a spus că sunt de viţel“, povesteşte femeia.
O altă poveste la fel de interesantă este cea legată de furtul de apă care îl are în centru tot pe candidatul UNPR. Ca să-şi adape animalele când mai avea astfel de suflete în fermă, Aurelian Buliga şi-a pus la punct o instalaţie cu care a furat mult timp apă din reţeaua de alimentare a comunei, furând practic din buzunarul localnicilor care plătesc apa lună de lună. Gazeta Nouă a intrat în posesia unui autodenunţ scris al lui Buliga în privinţa acestui episod.
Plângere penală pentru uzurpare de calităţi oficiale
Aurelian Buliga a demarat campania electorală cu atacuri extrem de grave la adresa primarului în exerciţiu, Vergil Gealapu. Într-un ziar de campanie pe care Buliga l-a aruncat prin curţile oamenilor pe timp de noapte, candidatul UNPR spune că Gealapu ar fi cercetat de DNA pentru fapte de corupţie. Buliga, care şi-a stabilit domiciliul în Bărăşti în luna aprilie pentru a putea candida la scrutinul din 10 iunie, încearcă să-i convingă pe bărăşteni că primarul în funcţie ar fi favorizat o societate comercială care a arendat terenuri agricole şi care, în baza unor adeverinţe dubioase eliberate de primărie, ar fi încasat necuvenit subvenţia agricolă a proprietarilor de pământ, aceştia neprimind nimic de la arendaş. În schimb, Vergil Gealapu ar fi primit mită un miliard de lei vechi, informaţie bazată, conform publicaţiei citate, „pe gura lumii”.
Contactat de noi, primarul din Bărăşti a respins acuzaţiile, punându-ne la dispoziţie documente care să-i probeze declaraţia. „Nu poţi să acuzi pe cineva de fapte pe care nu le poţi proba. Dacă am dosar la DNA şi Aurelian Buliga ştie asta, să spună totul, inclusiv numărul dosarului şi data înregistrării. N-are însă ce să spună, pentru că eu nu am avut niciodată de-a face cu procurorii DNA. Simple aberaţii. Toate adeverinţele eliberate de primărie pentru firma la care el face referire au suport în realitate: nu pentru 394 ha am dat noi adeverinţă, aşa cum spune dl Buliga, ci pentru 144,52 ha, atât cât a fost lucrat. Văzând că patronul firmei este de rea credinţă şi nu a acordat oamenilor drepturile stipulate în contracte, am adus în localitate alţi investitori serioşi care acordă avansuri de 20% din ceea ce urmează să primească la sfârşitul campaniei agricole”, a declarat primarul Vergil Gealapu.
Pentru că Aurelian Buliga le spune oamenilor să vină la „primarul Aurelian Buliga” cu problemele care îi preocupă, adevăratul primar i-a făcut acestuia plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina pentru „săvârşirea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale”. Vergil Gealapu a intentat proces, în dosarul civil 3922/311/2012, înregistrat la Judecătoria Slatina, cu termen de judecată 11 iunie 2012, şi celui care a editat ziarul plin cu acuzaţii la adresa sa. „Cer daune de un miliard de lei vechi şi n-am să mă las în niciun fel înmuiat; sunt câine atunci când mi se aduc acuzaţii atât de grave nefondate”, a mai adăugat primarul din Bărăşti.
Deși am încercat în mai multe rânduri să luăm legătura cu Aurelian Buliga, acesta nu a putut fi contactat telefonic.
Comentarii
Trimiteți un comentariu