Nouă membri ai unui grup specializat în fraude informatice și înșelăciune, „săltați“ de polițiștii de la Crimă Organizată Olt



Polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt au destructurat, miercuri, un grup specializat în fraude informatice și înșelăciune, oamenii legii „săltând“ nouă persoane din Argeș și Olt pentru audieri. Membrii grupării și-au însușit circa 250.000 de lei înșelând peste 500 de persoane.

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea unui procuror din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Olt, au descins la nouă domicilii din Olt și Argeș pentru percheziții, ridicând, pentru audieri, nouă persoane care sunt audiate la sediul din Slatina al DIICOT.
„Cadrele Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, cu sprijinul poliţiştilor de la Serviciul pentru Intervenţie Rapidă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, jandarmi din cadrul I.J.J. Olt, având suportul tehnic asigurat de către Serviciile de Informaţii şi Protecţie Internă Olt, Dolj, Argeş şi Prahova, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Olt, au desfăşurat o acţiune pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, alcătuit din nouă membri, specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice şi înşelăciune. Aceştia sunt suspectaţi că, în perioada 2011 – 2012, au înşelat peste 500 de persoane, cu sume cuprinse între 150 – 1800 lei, fiind stabilit, până în prezent, un prejudiciu de aproximativ 250.000 lei, a declarat comisarul șef Claudia Radu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Membrii grupului infracţional au postat pe un site peste 1000 de anunţuri de vânzare, fictive, ale unor piese auto, care, în realitate, nu erau deţinute de către aceştia, iar pentru comiterea înşelăciunilor s-au folosit de diverse societăţi de curierat din România, prin intermediul cărora expediau diverse bunuri, care nu corespundeau solicitărilor clienţilor.

Din cercetări, s-a stabilit faptul că suspecţii pretindeau că deţin un depozit de piese auto în municipiul Bucureşti, de unde efectuau livrarea comenzilor, însă, în realitate, punctul respectiv de lucru nu există, fiind fictiv.

Membrii grupării sunt acuzaţi de constituire de grup infracţional organizat, fraude informatice, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fapte pentru care riscă până la 20 de ani de închisoare.

Persoanele înşelate prin acest mod de operare sunt rugate să depună plângeri la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, cu sediul în municipiul Slatina, strada Mihai Eminescu, nr. 19, jud. Olt.

Comentarii