Viceprimarul din Mărunței a accidentat mortal o femeie, după care a fugit de la locul tragediei


Viceprimarul comunei Mărunţei, Daniel Ghiță, a accidentat mortal o femeie de 61 de ani, după care a părăsit locul tragediei. Evenimentul s-a petrecut joi seară.

Potrivit poliţiştilor, maşina în care se afla viceprimarul a lovit în plin victima care se deplasa pe carosabil. În urma impactului femeia a decedat pe loc, iar şoferul a fugit de la locul accidentului. "Conducătorul auto a fost identificat de poliţie în cursul zilei de astăzi (vineri). El este cercetat pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie", a declarat Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt.
Edilului i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
„Se aşteaptă rezultatul necropsiei pentru a se stabili cu exactitate cauza morţii. Apoi se va face o inspecţie tehnică a autoturismului, la Bucureşti. Bineînţeles, şoferului i-au fost recoltate probe biologice de sânge şi se aşteaptă rezultatul”, a mai precizat Claudia Radu.

Daniel Ghiţă a declarat că nu a fugit de la locul accidentului, ci că, din contră, a mers la Biroul Rutier Slatina, unde a dat declaraţii poliţiştilor. El a mai spus că nu a consumat băuturi alcoolice.
„În momentul ăsta sunt într-un loc cu cineva şi nu pot să vă dau detalii. Reveniţi mâine sau poimâine şi ne auzim undeva la primărie. Nu consumasem alcool, sub nicio formă, staţi liniştit. Nici n-am fugit de la locul accidentului, e o poveste fabuloasă. Există declaraţii, eu eram la poliţie la Slatina la ora 23.00”, a declarat pentru Gazeta Nouă Daniel Ghiţă.
Daniel Ghiţă se află la cel de-al doilea mandat de primar al comunei Mărunței și este fratele lui Sorinel Ghiță, primarul orașului Drăgănești-Olt.

Comentarii