Sărbătoarea Pâinii, cu invitați de seamă și artiști de primă mână la Scornicești/FOTO+VIDEO



Ajunsă la cea de-a 23-a ediție anul acesta, Sărbătoarea Pâinii, desfășurată vineri seară în centrul Scorniceștiului, s-a bucurat și de această dată de oaspeți de seamă și de artiști de primă mână care au distrat ore întregi populația participantă.


Spectacolul s-a desfășurat pe o scenă amplasată în centrul orașului, într-un puternic miros de mititei, fripturi și aromă de pâine făcută în țest. Semnalul de începere l-a dat primarul orașului, Ion Prioteasa.


„De-a lungul vremii, zona a fost și rămâne un important grânar al țării, dar și o renumită vatră etnografică a meșteșugului facerii pânii, a obiceiurilor și tradițiilor legate de încheierea secerișului, și coacerea primii pâini din grâul nou. Din păcate, multe dintre aceste obiceiuri și tradiții au dispărut în timp, o dată cu generațiile de buni și străbuni, pe care le-am păstrat, le-am perpetuat și le-am venerat. Sărbătoarea noastră a apărut și se păstrează ca o necesitate, a readucerii în atenția generațiilor moderne a acestor obiceiuri și tradiții locale legate de cultul pâinii, și se constituie într-un pios omagiu adus deopotrivă truditorilor ogoarelor de la arat și până la treierat.

Ca un etalon al evoluției omului în cele mai importante momente, naștere, botez, cununie și moarte, importanța și sfințenia pâinii este cuprinsă și rugăciunea de căpăi a majorității cultelor religioase din lume: Tatăl nostru, care invocă înainte de toate „pâinea naostră cea de toate zilele”. Să venerăm așadar pâinea și să ne aplecăm respectuos în fața frunților asudate ale celor ce o făuresc, de la ogor și până la cuptor. În numele primăriei, al Consiliului Local Scornicești, și al meu personal, vă urez petrecere plăcută la sărbătoarea noastră. Să dea Dumnezeu sănătate, o toamnă bogată în roade, așa cum a fost și vara asta cu grâul care ne dă nouă pâinea noastră cea de toate zilele”,
a vorbit, de pe scenă, primarul Ion Prioteasa.

Edilul a făcut apoi prezentările și a invitat pe scenă oaspeții de seamă ai sărbătorii, pe președintele PNL, Ludovic Orban, pe senatoarea liberală Siminica Mirea, pe deputatul Gigel Știrbu, și pe președintele PNL Olt, Ion Moisescu.





Scena a devenit apoi „proprietatea” artiștilor, capetele de afiș ale spectacolului fiind Ionuţ Dolănescu, Doiniţa Dolănescu, Olguţa Berbec, Remus Novac şi Cristina Giuvelescu, dar voia bună a fost întreținută și de ansamblurile locale „Căluşul” din Scorniceşti, „Mlădiţele Oltului” și „Vlăstarii din Mărgineni”, împreună cu soliştii Iasmina Cojocaru şi Andreea Dinu.



Spre final, de la muzica populară s-a trecut la muzica ușoară cu ritmuri și imagini de foc semnate Anda Adam.

Politicienii prezenți la eveniment au participat și la o conferință de presă în cadrul căreia au adus critici actualei coaliții la guvernare, săgețile fiind îndreptate atât la nivel central, cât și împotriva structurilor politice și administrative conduse de social-democrați.



Dacă Ludovic Orban a ținut să afirme că, prin proiectele de modificare la legile Justiției anunțate de ministrul de resort, Tudorel Toader, PSD încearcă să controleze structurile Justiției și că PNL va continua să protesteze împotriva acestor proiecte, liderii și reprezentanții locali ai PNL au criticat ultimele inițiative ale administrației județene, printre care se numără și proiectul de hotărâre privind consultarea cetățenilor județului, prin referendum, referitor la atribuirea denumirii Olt-Romanați județului Olt, care a fost aprobat joia trecută, prin majoritate de voturi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliul Județean. Potrivit liberalilor, care au votat împotriva acestui proiect, o asemenea acțiune nu ar fi oportună și oamenii cu care ei au vorbit pe acest subiect nu ar considera-o o prioritate.

După întâlnirea cu jurnaliștii, Ludovic Orban nu a ratat ocazia de a face o baie de mulțime. Însoțit de colegii de partid locali, președintele PNL a strâns mâinile a zeci și zeci de scorniceșteni, a glumit cu ei și le-a răspuns la întrebări.


De asemenea, Ludovic Orban a fost atras de mireasma pâinii calde făcute de două localnice, în spiritul sărbătorii, în țeste amenajate în apropierea distracției.


Liderul PNL a mâncat cu poftă din pâinea abia scoasă din țest și a vorbit despre diverse tradiții similare pe care le-a cunoscut în diversele sale peregrinări prin țară.

Comentarii