Olguța Vasilescu, reacție FURTUNOASĂ după ce dosarul Tel Drum a fost preluat de PG: 'Furtună într-un pahar cu apă'
![]() |
Sursa foto: Facebook |
Ministrul Muncii Lia Olguța Vasilescu a reacționat dur după ce procurorii craioveni au declinat către Parchetul General dosarul „Tel Drum“, în care anchetau circumstanțele în care au fost realizate lucrări fără autorizație într-un proiect cu fonduri UE de 8,9 milioane de euro. Aceasta susține, într-o postare pe Facebook, că e o nouă „bombă” care o să se „fâsâie repede”, un dosar care se poate soluționa maxim cu o amendă.
"Ministrul Muncii vizat intr-un dosar penal cu finantari ilegale, pe fonduri europene", "Olguța agățată intr-un dosar Teldrum" etc. Titluri de azi... Nu va faceți iluzii, ca e o noua "bomba" care o sa se fâsâie repede. Concret: un inspector ISC Dolj a depus o plângere penală ca pe un bulevard s-a lucrat fără autorizație de construcție. Autorizația a existat pana la încheierea contractului de finanțare și nici nu s-ar fi putut demara lucrări de construcție in lipsa ei, pentru ca nu s-ar fi putut elibera fondurile europene altfel. De altfel, alți inspectori ISC au semnat la toate fazele determinante, mai puțin ultimul care a semnat o plângere la parchet. S-a lucrat după un proiect tehnic licitat înainte sa fiu eu primar, constructorul executând exact lucrările licitate. Nimic altceva! Furtuna intr-un pahar cu apa, un dosar care se poate soluționa maxim cu o amenda. Eu zic ca nici pe aceea nu o va lua cineva din primăria Craiova...”, este reacția ministrului Muncii.
Sursa: stiripesurse.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu