Şefa CNA, Laura Georgescu, următită penal. În acelaşi dosar mai este cercetat şi deputatul PSD Viorel Hrebenciuc
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de preşedinta Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.
Costel MIREA
Procurorii anticotrupţie spun că, la data de 17 septembrie 2013, la propunerea Laurei Georgescu, preşedinta CNA, autoritatea naţională în domeniul audiovizualului a decis, cu o majoritate de 7 la 4 (11 membri CNA prezenţi), retragerea licenţei audiovizuale pentru un post TV.
„În consecinţă, a fost emisă decizia nr.483/2013, în care, după o foarte elaborată expunere de motive şi consideraţii de natură tehnică, s-a hotărât că respectivul post TV a încălcat dispoziţiile art.57 alin.1 lit.b teza 2 din Legea nr.504/2002 a audiovizualului, în sensul că a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 96 de ore pentru orice motive imputabile titularului, singura sancţiune prevăzută de lege într-o asemenea situaţie fiind retragerea licenţei. După numai două săptămâni, la data de 1 octombrie 2013, s-a emis o altă decizie, nr.514/2013, prin care s-a revocat decizia anterioară (6 voturi pentru şi 4 voturi împotrivă, din 10 membri prezenţi), precizându-se doar că argumentele conţinute în contestaţia depusă de postul de televiziune sancţionat au fost admise, fără a se mai realiza o analiză tehnică sau să se ţină cont dacă există un punct de vedere al specialiştilor din cadrul CNA, care să constate dacă susţinerile din contestaţie sunt temeinice şi legale”, susţin procurorii.
Din analiza materialelor existente la dosar, s-a stabilit că, urmare a exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către suspecta Georgescu Laura, în mod nejustificat, „trei dintre membrii CNA care, la şedinţa anterioară votaseră pentru retragerea licenţei postului TV, în şedinţa din 1 octombrie 2013, au votat în favoarea postului TV anterior sancţionat”. Aceasta în condiţiile în care situaţia de fapt nu se modificase, în afara existenţei unei contestaţii, depuse la data de 24 septembrie 2013 (ce conţine doar 2 pagini şi jumătate), fără a se fi întocmit vreun document de natură tehnică în cadrul instituţiei pentru a se verifica argumentele susţinute în respectiva contestaţie.
În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi Narcisa Iorga, membru CNA, şi deputatul PSD Viorel Hrebenciuc.
„Potrivit datelor rezultate în urma efectuării de acte de urmărire penală, după aflarea deciziei de retragere a licenţei postului TV, persoana care, direct sau indirect, prin intermediul membrilor familiei sale sau al apropiaţilor, controlează societatea comercială deţinătoare a postului TV, a fost îndrumată de Iorga Narcisa, membru CNA, suspectă în cauză, să apeleze la cunoştinţele din mediul politic, pentru a influenţa votul pe care ceilalţi membri ai C.N.A. urmau să îl dea cu privire la contestaţia pe care reprezentanţii postului TV intenţionau să o formuleze. Iorga Narcisa a indicat ce oameni politici ar trebui accesaţi şi capacitaţi, pentru ca aceştia, l-a rândul lor să îi influenţeze pe membrii CNA asupra cărora puteau să îşi exercite influenţa şi autoritatea. În acest context, printre oamenii politici nominalizaţi de Narcisa Iorga, s-a numărat şi parlamentarul Viorel Hrebenciuc”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Urmare a indicaţiilor primite de la Narcisa Iorga, reprezentantul postului TV i-a solicitat sprijinul deputatului Viorel Hrebenciuc, cerându-i să intervină la nivelul preşedintei CNA, Laura Georgescu, astfel încât să o determine să se implice în susţinerea intereselor postului TV sancţionat, mai concret să obţină revocarea actului administrativ emis de CNA în data de 17 septembrie 2013 prin care i-a fost retrasă licenţa.
În urma solicitării făcute de reprezentantul postului TV, suspectul Viorel Hrebenciuc s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a o determina pe suspecta Laura Georgescu ca instituţia pe care o conduce să revină asupra deciziei, folosindu-se de influenţa şi autoritatea pe care le deţine în calitatea sa membru al structurilor de conducere din partidul din care face parte – membru al Comitetului Executiv Naţional, organul de conducere şi de decizie al partidului. Parlamentarul Viorel Hrebenciuc este membru al Biroului Permanent al camerei Deputaţilor, funcţie care îi conferă automat calitatea de membru al organului central de conducere şi de decizie al partidului - Comitetului Executiv Naţional.
La rândul său, Laura Georgescu a fost numită ca membru al CNA. din postura de reprezentant propus de către Guvern, fiind aleasă cu voturile partidului în a cărui structură de conducere se regăseşte parlamentarul Viorel Hrebenciuc, care de altfel a şi susţinut-o în vederea alegerii ca preşedintă a CNA..
„Prin acţiunea sa, Georgescu Laura a contribuit la cauzarea unei tulburări însemnate a activităţii C.N.A., prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul audiovizual, ceea ce a permis funcţionarea, în continuare, a unui post de televiziune căruia îi fusese retrasă în mod corect licenţa. Astfel, au fost afectaţi implicit şi ceilalţi operatori de televiziune, atât sub aspectul concurenţei neloiale, cât şi a încrederii în corectitudinea desfăşurării activităţii de către singurul organism abilitat să monitorizeze domeniul audiovizual şi să aplice legislaţia specifică”, mai spun procurorii DNA.
Laurei Georgescu i s-au adus la cunoștință calitatea de suspect și acuzațiile vineri, 5 septembrie.
În şedinţa CNA din 17 septembrie 2013, i-a fost retrasă licenţa postului Giga TV, după ce a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 96 de ore pentru motive imputabile titularului.
Decizia a fost luată cu şapte voturi "pentru" (Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Christian Mititelu, Cristina Trepcea şi Răsvan Popescu) şi patru "împotrivă" (Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Florin Gabrea şi Radu Călin Cristea) din 11 membri prezenţi.
După două săptămâni, respectiv la 1 octombrie 2013, CNA a revenit asupra deciziei, cu şase voturi în favoarea postului Giga TV (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Viorel Vasile Buda şi Răsvan Popescu) şi patru împotriva acestuia (Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat şi Radu Călin Cristea), din 10 membri prezenţi.
Membrii CNA care şi-au schimbat votul în favoarea Giga TV sunt Viorel Vasile Buda, Cristina Trepcea şi Răsvan Popescu, în timp ce Radu Călin Cristea a votat iniţial în favoarea postului, iar apoi pentru retragerea licenţei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu