Șeful SRI: Președintele nu a fost informat de relațiile Bercea Mondial - Mircea Băsescu




Președintele Traian Băsescu a avut dreptate când a spus că nu a fost informat despre legătura dintre Mircea Băsescu și Bercea Mondial, a anunțat, marți, șeful Serviciului Român de Informații, George Maior, după ce a fost prezentat un raport Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI, potrivit b1tv.ro.

”Ceea ce este semnificativ este faptul că am prezentat acest raport Comisiei, în mod oficial. Comisia a primit și în anexe informările transmise de Serviciu, beneficiarii acestor informări și un rezumat al conținutului acestora. Evaluăriile preliminare ale SRI au relevat activitățile infracționale ale lui Sanu Anghel, zis și Bercea Mondial, respectiv ale grupării pe care o coordonează, se află în atenția SRI încă din anul 2001”, a explicat Maior.

”În perioada 2001-2012, la nivelul SRI au fost deulate opt acțiuni informative pe profilurile apărarea constituției, securitate economică și amenințări transfrontaliere referitoate la activitățile grupării Bercea. În plan central, au fost informați președinți ai României, și domnul președinte Iliescu a fost informat la un anumit moment, așa cum s-a subliniat, o informare transmisă președintelui Traian Băsescu, în 2009, cu probleme ce țin de securitatea națională vizavi de acest clan”, a continuat acesta.

”Nu a conținut acea informare aspecte referitoare la raporturile sau relațiile lui Bercea cu fratele domniei sale. Președintele, în declarația sa de ieri, a avut dreptate când a spus că serviciul sau serviciile de informații nu au abordat această chestiune într-o informare separată”, a insistat George Maior.

Președintele Traian Băsescu a precizat, luni, în cadrul unei declaraţii de presă, că nu a avut niciun fel de informație despre dosarul Sandu Anghel - Mircea Băsescu nici din partea fratelui său și nici din partea structurilor de informare ale statului.

Comentarii