Procurorii anticorupţie l-au reţinut, joi seară, pe ginerele interlopului Bercea Mondial, Marius Constantin, în timp ce primea 10.000 de la fratele preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, în urma unor acţiuni de şantaj. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Fratele preşedintelui României era şantajat de Constantin, de fiica lui Bercea, Izaura Anghel, şi de un minor de 17 ani, cu dezvăluiri despre presupuse fapte de corupţie.
Costel MIREA
Procurorii DNA Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru de 24 ore a inculpatului Constantin Marius, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, în stare de recidivă. Vineri, instanţa de judecată a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Constantin. În cauză mai sunt cercetate fiica lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, Anghel Izaura și un minor în vârstă de 17 ani, tot pentru şantaj.
„În ordonanța de reținere întocmită de procurori se arată că, în cauză există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, la datele de 26 mai 2014 și 29 mai 2014, inculpatul Constantin Marius a exercitat constrângeri asupra unei persoane, denunțător în cauză, constând în amenințarea cu darea în vileag, prin intermediul mass-media, a unor fapte compromițătoare pentru persoana amenințată și pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare în infracțiuni de corupție. Amenințările au fost exercitate de inculpat pentru a determina persoana vătămată să dea suma de 280.000 euro”, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Procurorii mai spun că ginerele lui Bercea Mondial şi celelalte două persoane au primit, joi seară, de la denunţător, suma de 10.000 de euro.
Față de Izaura Anghel și a minorului s-a luat măsura controlului judiciar.
Mircea Băsescu se numără printre persoanele foarte cunoscute care au devenit rude cu Bercea Mondial prin botezarea mai multor nepoţi ai interlopului.
Comentarii
Trimiteți un comentariu