Un bărbat de 74 de ani din București a decedat, vineri dimineața, și alte două persoane au ajuns la spital cu răni grave după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit puternic de un cap de pod pe raza comunei Dobroteasa, județul Olt.
Autoturismul era condus de un bărbat de 33 de ani, din municipiul Craiova, care, deplasându-se dinspre Dobroteasa spre comuna Vulturești, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza de deplasare şi a intrat în coliziune cu un cap de pod.
„În urma evenimentului rutier a rezultat decesul pasagerului pe locul din spate stânga al autoturismului, B. Ion, de 74 ani, din municipiul Bucureşti, rănirea conducătorului auto, transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, şi a pasagerului pe locul faţă dreapta al autoturismului, T. Marius, de 29 ani, din municipiul Târgu Mureş, care a fost transportat la Spitalul municipiului Drăgăşani şi, ulterior, transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova“, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, comisarul șef Claudia Radu.
Poliţiştii au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă în acest caz.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu