Ion Encescu ar putea fi, totuşi, eliberat sub control judiciar |
Comisarul şef Laurenţiu Lazăr din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, Florin Bîlteanu, director adjunct al Direcţiei de Finanţe Olt, oamenii de afaceri Gheorghe Bădiţă şi Ionuţ Poteraş şi şeful Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii (AFPCM) Olt, Ion Encescu, se află la a doua prelungire de arest preventiv, valabilă începând cu data de 17 februarie. Deşi magistraţii care au admis propunerea procurorilor au respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, formulate de inculpaţi, Ion Encescu ar putea fi, totuşi, eliberat după ce o altă instanţă i-a aprobat cererea de liberare provizorie sub cauțiune. Procurorii au făcut, însă, deja recurs la soluţia judecătorilor.
O cerere de liberare, dar nu sub cauțiune, ci sub control judiciar, a fost făcută de două ori şi de Florin Bîlteanu, ultima fiind respinsă de Curtea de Apel în 8 februarie.
Dosarul este unul complex în care procurorii DIICOT fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj, evaziune fiscală, abuz în serviciu, delapidare şi spălarea banilor. În atenţia oamenilor legii se mai află doi colegi ai poliţistului Lazăr, respectiv comisarul şef Constantin Nedeloiu şi inspectorul principal Liviu Voiculescu. Ei sunt însă cercetaţi în stare de libertate.
Comentarii
Trimiteți un comentariu