Casa Deleanu se degradează vâzând cu ochii
După ce a cumpărat drepturile litigioase de la moştenitorii de drept şi după lupte încrâncenate în instanţa de judecată cu autorităţile judeţului Olt pentru preluarea terenului aferent Casei Deleanu din Slatina, proaspătul proprietar al acesteia, Corneliu Paraschivescu din Bucureşti, a lăsat acum imobilul la voia sorţii, neîndeplinindu-şi obligaţiile impuse de Legea monumentelor istorice care protejează frumoasa construcţie. Această indiferenţă n-ar fi una tocmai întâmplătoare, pentru că, susţin surse autorizate, dispariţia clădirii, pe care moştenitorii i-au cesionat-o pentru cîteva zeci de mii de euro, i-ar aduce noului proprietar sume de bani cu mult mai mari, prin vânzarea terenului. Imobilul se află pe Lista Monumentelor Istorice aprobată prin Ordinul 2361/2010 al ministrului Culturii, la poziţia 169, cod OT-II-m-B-08581, sub denumirea de Muzeul Judeţean de Etnografie.
Deşi Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice prevede negru pe alb, la art. 36, că proprietarii monumentelor istorice sunt obligaţi să asigure paza, integritatea şi protecţia monumentelor istorice, să ia măsuri pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, să asigure efectuarea lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare, reparaţii curente şi de întreţinere, imobilul din strada Ionaşcu, nr. 73, în care a funcţionat până nu demult secţia de etnografie a Muzeului Judeţean Olt, ar putea ajunge în scurtă vreme o dărăpănătură. Lucru care nu l-ar deranja pe proprietar; din contră. Neputând să valorifice ceea ce a câştigat în instanţă, pentru că nimeni nu se prea îngrămădeşte să cumpere un imobil-monument istoric din cauza obligaţiilor pe care le-ar prelua o dată cu achiziţionarea unei asemenea averi de patrimoniu, actualul proprietar ar avea la îndemână o a doua variantă: scoaterea casei de pe lista monumentelor istorice. Or, potrivit prevederilor legale, declasarea (radierea unui bun de patrimoniu din lista monumentelor istorice) nu poate fi declanşată decât de dispariţia fizică a monumentului respectiv. Caz în care Corneliu Paraschivescu ar putea vinde fără dureri de cap terenul, peste 3.000 de metri pătraţi. Ca să laşi însă cu intenţie să se degradeze, până la năruire, un monument istoric înseamnă să şi răspunzi în faţa legii, fie ca contravenient, fie ca infractor, după caz. Or, indiferenţa proprietarului Paraschivescu faţă de casa pentru care s-a luat la trântă cu autorităţile judeţului în instanţă ar putea declanşa azi efectele legii, pentru că imobilul se află, la numai opt luni de când a ieşit din administrarea Muzeului Judeţean Olt pentru a intra în proprietatea lui Corneliu Paraschivescu, într-o îngrijorătoare stare de degradare: geamuri sparte, uşi distruse sau furate, pereţi interiori şi exteriori în plin proces de fărâmiţare etc.
Lacătul pus pe poarta de la intrare, în absenţa pazei cerute de lege, nu mai este demult în uz, aşa că intră cine vrea şi face ce vrea acolo, la orice oră din zi sau din noapte. Aşa au intrat şi cei care ne-au furnizat informaţii legate de acest subiect, punându-ne la dispoziţie imagini foto extrem de grăitoare.
În 2005, casa şi 550 mp de teren, din suprafaţa totală de 3.370 mp, au fost restituite celor trei moştenitori ai familiei Deleanu, prin dispoziţia preşedintelui de atunci al Consiliului Judeţean, Marin Ionică. Moştenitorii n-au putut face dovada dreptului de proprietate şi asupra restului de teren de 2.820 mp, dar şi-au vândut drepturile litigioase lui Corneliu Parachivescu, căruia i-au cesionat şi drepturile asupra casei şi suprafeţei restituite deja. În 2008, Paraschivescu câştigă în instanţă şi restul terenului aferent clădirii, restituit de Consiliul Judeţean anul trecut.
Legea nu lasă loc de manevre
Ce obligaţii a preluat odată cu preluarea Casei Deleanu proprietarul din capitală? Iată ce stipulează, la art. 36, printre altele, Legea 422/2001: „În scopul protejării monumentelor istorice, proprietarii şi titularii dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale asupra monumentelor istorice sunt obligaţi: să întreţină, să folosească şi să exploateze imobilul numai cu respectarea prevederilor prezentei legi şi a obligaţiei privind folosinţa monumentului istoric; să asigure paza, integritatea şi protecţia monumentelor istorice, să ia măsuri pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, să asigure efectuarea lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare, reparaţii curente şi de întreţinere a acestora în condiţiile legii; să înştiinţeze de urgenţă în scris direcţia pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi primarul oraşului ori al comunei respective despre orice modificări sau degradări în starea fizică a monumentelor istorice deţinute“. Să-i acordăm dlui Paraschivescu prezumţia de nevinovăţie pe considerentul că n-a cunoscut legea, este imposibil. Pentru că, prin adresa 578/24.10.2011, Ministerul Culturii i-a transmis, prin Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional (DCPN) Olt, că imobilul în discuţie este monument istoric, precum şi un extras din lege privind drepturile şi obligaţiile proprietarilor de monumente istorice, „spre ştiinţă şi conformare“.
Proprietarul cunoaşte obligaţiile ce-i revin prin lege. El a fost înştiinţat oficial de DCPN Olt
Indiferenţa cu care Corneliu Paraschivescu îşi tratează obligaţiile legale îl face bănuitor pe Laurenţiu Guţică, directorul Muzeului Judeţean Olt, pentru care comportamentul atipic al noului proprietar la preluarea casei şi terenului aferent are acum o explicaţie. „După ce hotărârea instanţei de judecată a rămas definitivă şi irevocabilă, domnul Paraschivescu a tot amânat preluarea efectivă a imobilelor, ca şi când ar fi urmărit ca degradarea casei să cadă, la o adică, în responsabilitatea noastră. Deşi Consiliul Judeţean a aprobat în luna septembrie 2011 trecerea din domeniul public în cel privat al terenului în vederea retrocedării, noi abia în 23 februarie 2012 am reuşit să efectuăm predarea – primirea imobilelor, pentru că proprietarul tot amâna semnarea procesul verbal. Acum ne explicăm această amânare şi credem că starea de degradare a monumentului nu este chiar întâmplătoare. Pentru o asemenea casă cu un asemenea regim nu se prea găsesc cumpărători. Scoaterea ei de pe lista monumentelor istorice ar da posibilitatea proprietarului să vândă terenul, să valorifice deci ceea ce a dobândit în instanţă. Dar radierea unui monument istoric nu se face oricum, iar proprietarul unui astfel de imobil care nu se achită de obligaţiile pe care le are răspunde în faţa legii“, declară Laurenţiu Guţică.
Reacţii
Un caz în care indiferenţa cu substrat a dus la prăbuşirea unui monument istoric a mai avut loc în Olt. Este vorba de imobilul de pe strada Negru Vodă, nr. 1 din Caracal, în care a funcţionat ani la rând Muzeul de Etnografie al oraşului. Administrată de autorităţile locale, clădirea făcea parte din patrimoniul Ministerului Culturii, instituţie care a fost „dezinteresată“ mult timp de starea imobilului. S-au arătat extrem de interesaţi însă hoţii, care au furat tot ce se putea fura de la o clădire. Se pare că hoţii au operat sistematic, dacă au sustras materiale din plafonul şi din zonele de rezistenţă ale construcţiei, până când aceasta s-a prăbuşit. Surse care cunosc povestea au susţinut şi susţin şi azi că cei care au distrus imobilul n-au făcut-o fără ştirea unora de prin ministerul de resort. Astăzi pe locul cu pricina se găseşte o vilă de toată frumuseţea.
Şefa Secţiei de Artă a Muzeului Judeţean Olt, Aurelia Grosu, susţine că în ultimii ani la nivelul monumentelor istorice operează două legi: Legea monumentelor istorice şi legea nescrisă a mafiei imobiliare. „Dispariţia Casei Deleanu nu este de conceput pentru că ea face parte din istoria Slatinei şi a judeţului Olt, ca arhitectură, ca simbol, ca tot ce vreţi. Aici a fost căminul uneia dintre cele mai mari şi mai vechi familii boiereşti ce se confundă cu istoria municipiului nostrum şi a judeţului. Apoi, în acest imobil, în martie 1821, Tudor Vladimirescu a organizat depozitul de provizii şi muniţii al armatei sale şi a ţinut un mare sfat în care a hotărât strategia desfăşurării marşului către Bucureşti. Un asemenea monument nu poate dispărea pur şi simplu, deşi, în ultimii ani, se pare că în paralel cu legea care protejează monumentele istorice există şi legea nescrisă a mafiei imobiliare, care face ce vrea cu astfel de dovezi vii ale istoriei“, declară Aurelia Grosu.
Reprezentanţii Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional susţin că, dacă proprietarul imobilului încalcă legea, vor acţiona în consecinţă. „Împreună cu poliţia de patrimoniu din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, noi vom constata la faţa locului degradările care s-au produs şi vom aplica prevederile Legii 422/2001, respectiv sancţionarea proprietarului, dacă se va dovedi că acesta nu s-a achitat de obligaţiile ce-i revin prin lege“, susţine Gheorghe Iorga, consilier superior în cadrul DCPN Olt.
Misteriosul proprietar Paraschivescu
Să întreţii un monument istoric de felul Casei Deleanu din Slatina nu este deloc uşor, dar nici imposibil pentru Corneliu Paraschivescu, pe care sărăcia nu l-a încercat în viaţă. Născut în 1950 în localitatea Dor Mărunt din judeţul Călăraşi, acesta conduce de pe poziţia de director general SC Teleconstrucţia SA Bucureşti, înfiinţată în 1954 ca întreprindere subordonată Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, privatizată după 1990 şi unde Paraschivescu deţine peste 52% din acţiuni. Specializată în activităţi de telecomunicaţii prin reţele cu cablu, SC Teleconstrucţia SA are peste 650 de angajaţi în toată ţara. Firma a rămas cu un foarte bogat patrimoniu de pe vremea când era de stat - zeci de clădiri în toată ţara. Anul trecut, SC Teleconstrucţia SA a înregistrat pierderi de peste 21,6 milioane de lei, dar a înregistrat un profit frumos SC Teleconstrucţia Lucrări Generale SA, care a preluat, pe calea aportului în natură, aproape tot patrimoniul imobil al Teleconstrucţia SA, care deţine, împreună cu Paraschivescu, acţiunile noii firme – dar aceste informaţii ţin de o altă poveste, aşa că revenim la interesele legate de Casa Deleanu pe seama căreia actualul proprietar a încercat să stoarcă sume imense de la Consiliul Judeţean în urmă cu câţiva ani. Dezinteresat cu totul de valoarea culturală a clădirii, Corneliu Paraschivescu a propus CJ Olt să menţină terenul şi spaţiile muzeale în regim de chirie contra sumei de 500 de milioane lei vechi. A fost refuzat. În 2009, noul proprietar încearcă să vândă aceleiaşi instituţii totul pentru suma de 850.000 de euro şi din nou este refuzat. Astfel că, în prezent, ceea ce Paraschivescu credea că o să-i aducă un profit impresionant reprezintă o belea de care încearcă să scape. Încălcând legea.
•••
Încercările noastre de a-l contact telefonic pe proprietarul Casei Deleanu pentru o declaraţie pe acest subiect au fost, ieri, zadarnice. Nu am avut mai mult succes cu reprezentantul acestuia din Slatina, avocatul Daniel Ispas, care, aflând că dorim o discuţie legată de imobilul din strada Ionaşcu, nr. 73, ne-a tăiat-o scurt, „nu comentez nimic, nu comentez deloc, la revedere“, închizând telefonul. În absenţa unor reacţii din partea celor doi, să mai spunem că singurul om care putea face ceva să păstreze casa şi terenul în proprietate publică a fost Jenel Copilău, preşedinte al Consiliului Judeţean Olt în perioada 2004 – 2008. Pe timpul mandatului acestuia moştenitorii de drept ai domeniului au cerut autorităţilor judeţului circa 1,2 miliarde de lei vechi în schimbul casei şi terenului – un preţ, în opinia specialiştilor în imobiliare, mai mult decât convenabil – nemaipunând la socoteală valoarea culturală a imobilului. Din motive pe care doar el le cunoaşte, Jenel Copilău a refuzat oferta, reducând preţul la un nivel pe care urmaşii familiei Deleanu nu l-au putut accepta.
Citește și
Şeful de la Şomaj „călăreşte” cai putere cu trecut dubios
Comentarii
Trimiteți un comentariu