"SENZAŢIONAL!" Dan Diaconescu a CÂŞTIGAT licitaţia Oltchim: "Aştept să mă sune domnul Ponta!"


Preşedintele PP-DD, Dan Diaconescu, este câştigătorul licitaţiei de vânzare a combinatului Oltchim. Patronul OTV a oferit 203 milioane lei pentru a cumpăra întreg blocul de acţiuni al companiei (54,8%). Primele probleme au apărut însă imediat după anunţarea câştigătorului.

Dan Diaconescu a devenit, vineri, acţionar majoritar al Oltchim (54,8% din capital). Comisia de licitaţie a constatat că n-a fost necesară o licitaţie cu strigare, pentru că oferta lui Dan Diaconescu a fost mai mare cu mai mult de 15% decât următoarea ofertă. Dan Diaconescu este aşteptat luni, la ora 10:00, la Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare.
Acest contract l-a încurcat însă pe Dan Diaconescu, care a declarat că vrea să semneze un contract "de-adevăratelea", nu cel ataşat caietului de sarcini, pe care l-a catalogat drept un "draft".

Dan Diaconescu va organiza sâmbătă seară o conferinţă de presă în care va oferi detalii despre oferta sa de cumpărare şi va explune planurile legate de Oltchim pe care le are. "Prima privatizare televizată în direct în România a fost una foarte curată. În general sunt numărul unu, lucrurile erau clare. Vă anunţ că nu am dat şpagă, nici domnului Vulpescu, nici domnului Ponta, şi totuşi am luat combinatul. Ar trebui şi alţi români să câştige următoarele licitaţii: Tarom, CFR. Aştept să mă sune domnul Ponta şi să mă felicite", a declarat Dan Diaconescu după ce a fost anunţat câştigător al licitaţiei.

Dan Diaconescu a spus că datoriile Oltchim vor fi reeşalonate şi că va iniţia un audit financiar pentru a vedea pe ce a dat banii. "Oricum, e o mină de aur pe care statul a vrut s-o dea pe nimic", a spus Diaconescu.

Companiile PCC, Chimcomplex, AISA Invest şi preşedintele PP-DD Dan Diaconescu au depus, joi, oferte pentru privatizarea Oltchim.

Acţiunile Oltchim au fost suspendate de la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti joi la ora 12.00, ultimul preţ de tranzacţionare a titlurilor combinatului vâlcean fiind 0,6715 lei/acţiune, în scădere cu peste 8%.
Sursa: realitatea.net

Comentarii