Meciul dintre Fiscul oltean şi Curtea de Conturi, la a patra repriză în instanţă

Diferendul dintre Fisc şi Curtea de Conturi se află pe rolul Tribunalului Olt 

O nouă înfăţişare, cea de-a patra, va avea loc astăzi, la Tribunalul Olt, în procesul intentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Olt Curţii de Conturi a României şi Camerei de Conturi Olt în scandalul legat de aşa-zisa fraudare a bugetului de stat prin returnarea ilegală a TVA către firmele unor cunoscuţi oameni de afaceri din Olt. Cazul se află şi în atenţia procurorilor DNA.

Parte în proces sunt, alături de DGFP, în calitate de intervenient în nume propriu, şeful Inspecţiilor Fiscale, Florin Bîlteanu, sindicatul din cadrul instituţiei în numele a zeci de membri ai săi, dar şi, în calitate de intervenient în numele altei persoane, 11 societăţi comerciale.

La începutul lunii aprilie 2011, o scrisoare anonimă expediată la mai multe instituţii publice făcea dezvăluiri şocante în legătură cu o fraudă la nivelul bugetului public de 21 milioane de lei prin returnări ilegale de TVA, prin diminuări nejustificate a TVA de plată la bugetul statului şi prin deducerea ilegală a taxei pe valoarea adăugată. În luna mai a aceluiaşi an o a doua scrisoare anonimă a luat drumul ziarelor şi a instituţiilor abilitate cu controlul. Materialul cuprindea informaţii despre anumite tranzacţii dintre firma soţului şefei DGFP Olt, SC El Press Import-Export SRL, două dintre firmele omului de afaceri liberal Gabriel Brătucu, SC Prodal SRL şi SC Gabi Plast SRL, incluzând sume de bani, numere de acturi plătite şi alte documente fiscale.

Mai multe informaţii de acest fel au fost confirmate de Camera de Conturi Olt în timpul unui control desfăşurat în 2010 – 2011. În raportul pe anul 2010, făcut public la începutul anului în curs, Curtea de Conturi arată că organele fiscale ale DGFP Olt au acceptat două modalităţi de aplicare a regimului de aplicare a TVA, respectiv taxarea inversă şi taxarea normală. „Din verificările efectuate la DGFP Olt au rezultat o serie de aspecte improprii unei bune aplicări a prevederilor legale, întrucât s-a constatat că, prin inspecţiile fiscale derulate la agenţii economici care comercializează lingouri de aluminiu, organele fiscale au acceptat două modalităţi de aplicare a regimului TVA: atât cel al taxării inverse, cât şi cel al taxării normale. Faţă de aceşti agenţi economici există prezumţia implicării în circuite de livrare fictivă a unor lingouri de aluminiu în vederea obţinerii nejustificate a unor rambursări TVA“, se arată în raportul Curţii de Conturi a României.

Nemulţumiţi de actul de control încheiat, reprezentanţii Fiscului au contestat documentul Camerei de Conturi la forul ierarhic superior. Pentru că demersul i-a fost respins de Curtea de Conturi, Direcţia Finanţelor Publice s-a adresat instanţei de contencios administrativ şi fiscal pentru anularea documentului de control, reprezentanţii instituţiei susţinând că nu se fac vinovaţi de nimic şi că legislaţia nu a fost încălcată.

Cazul se află, din data de 3 octombrie 2011, şi în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Craiova.

Comentarii