Gheorghe Anghel nu mai e: libanezul Rico pierde afacerea cu Spitalul Caracal

Firma lui Rico începe să piardă teren în afaceri

Firma de pază şi protecţie a omului de afaceri libian Henri Saouma de la Caracal, SC Spartan Pază şi Protecţie SRL, a pierdut ciolanul de la Spitalul Municipal, iar acum se ia la trântă cu instituţia în instanţă, unde solicită despăgubiri într-un mod cel puţin bizar. Henri Saouma, zis Rico, este membru PNL şi unul dintre sponsorii unor politicieni. El s-a bucurat de graţiile fostei administraţii a oraşului, pe timpul căreia s-a şi lipit contractual de spital.

SC Spartan Pază şi Protecţie SRL a încheiat cu Spitalul Municipal Caracal în luna aprilie, anul acesta, un nou contract de prestări servicii pentru paza instituţiei pentru o perioadă de opt luni, respectiv 1.05.2012 - 31.12.2012, cu obligaţia, asumată prin semnătură, ca firma să depună la instituţie, în termen de 15 zile calendaristice de la data semnării contractului, copii de pe carnetele de muncă ale agenţilor de pază care desfăşurau activitate în spital. Lucru care, potrivit directorului instituţiei, nu s-a petrecut, astfel că contractul a fost reziliat de drept, pentru acest gen de servicii spitalul a organizând o nouă licitaţie.
„Nu ştiu ce vor dânşii acum de la noi, pentru că contractul a fost reziliat în mod cu totul şi cu totul legal, în baza articolului 9, unde se prevedea că în 15 zile calendaristice firma semnatară trebuie să aducă copii xerox după carnetele de muncă ale angajaţilor, în caz contrar contractul urmând să fie reziliat. Or, noi am respectat întrutotul contractul, notificând firma în discuţie în data de 3 iulie 2012, după ce ea nu şi-a respectat obligaţiile contractuale, că respectivul contract a fost reziliat în mod legal, potrivit prevederilor care le conţinea”, declară managerul spitalului, Cristian Enache Conea.
Urmare a operaţiunii de reziliere, spitalul a organizat, în mod necesar, o nouă licitaţie la care a participat şi Spartan Pază şi Protecţie. Licitaţia a fost atribuită unei alte firme, care a ofertat un preţ mai mic.

Război în instanţă

Luna trecută, SC Spartan Pază şi Protecţie SRL a contestat la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, prin contestaţia 1751/02.08.2012, rezultatul licitaţiei, solicitând anularea procedurii de atribuire a noului contract. Solicitarea a fost reluată prin contestaţia 2903/24.08.2012, însă în ambele cazuri CNSC a declinat competenţa de soluţionare către Tribunalul Olt, secţia de contencios administrativ, unde s-a format dosarul 4996/104/2012, cu obiect „litigiu privind achiziţiile publice”.
„Pe de o parte, firma contestă preţul societăţii care a câştigat licitaţia (un lucru cel puţin curios, pentru că fiecare societate comercială îşi are propriile planuri de afaceri), iar pe de altă parte ne cere nouă despăgubiri reprezentând rest de plată care ar decurge din contractul care nu mai există, fiind reziliat de drept”, mai spune managerul unităţii spitaliceşti.
SC Spartan Pază şi Protecţie SRL a avut contract cu spitalul şi anul trecut, când la conducerea instituţiei se afla fostul prefect de Olt Octavian Popescu, susţinut de fostul primar Gheorghe Anghel. Odată finalizat, contractul încheiat cu acelaşi Popescu în luna aprilie anul acesta urma să fie prelungit automat la sfârşitul acestui an pentru încă patru luni, în care s-ar fi pregătit un alt contract pentru 2013.

Referinţe

De-a lungul timpului, nu doar societatea de pază, ci şi celelalte firme ale libianului Henri Saouma s-au bucurat de o deschidere totală din partea fostului primar al municipiului, Gheorghe Anghel. În 2007, SC Monte Verde SRL concesionează pentru 25 de ani de la administraţia condusă de Anghel baza sportivă de handbal a oraşului din strada Bibian la un preţ mai mult decât convenabil. Anul trecut, Gheorghe Anghel dă undă verde pentru concesionarea a încă 278 mp către aceeaşi firmă, însă consilierii locali îi dejoacă planul, neaprobând planul urbanistic de detaliu pentru „reamenajare şi modernizare baza sportivă“, un şiretlic care ascundea de fapt concesionarea suprafeţei. Aceasta se găseşte într-o zonă în care libanezii mai încercaseră să pună mâna, tot cu concursul edilului Anghel, pe 1.337 mp, folosind o firmă fantomă.

Henri Saouma controlează, în afară de societatea de pază şi Monte Verde SRL, şi alte firme, precum SC Monte Verde Distribution SRL sau Monte Verde Group SRL, alături de alte persoane de cetăţenie libaneză şi română. El forma, alături de liderul PNL Caracal, Constantin Cernat (căruia i s-a alăturat şi prin adeziune la liberali) şi fostul primar al oraşului un trio al intereselor de buzunar.

Citește și
Clica de la Electrocarbon. Cum se fură o fabrică (III)  
Atentat la Patrimoniul Naţional! Casa Deleanu, măcinată de interese imobiliare

Comentarii