Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Scornicești, Tiberiu Mateescu, s-a aflat vreme de un an și patru luni în stare de incompatibilitate, potrivit Agenției Naționale de Integritate (ANI).
Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către Tiberiu Florian Mateescu, se arată într-un comunicat al ANI.
„Mateescu Tiberiu Florian se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 08.02.2011 și până în prezent, deoarece a deținut, simultan, atât funcția de manager la Spitalul de Pneumoftiziologie Scornicești, cât şi funcția de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Olt, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 180, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările şi completările ulterioare. La data de 26.02.2009, a fost validat mandatul lui Mateescu Tiberiu Florian de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Olt. Începând cu data de 08.02.2011, Mateescu Tiberiu Florian a fost numit în funcția de manager persoană fizică la Spitalul de Pneumofiziologie Scornicești.
Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, deoarece, potrivit prevederilor 180, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările şi completările ulterioare, «funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricăror altor funcții salarizate, nesalarizate sau / și indemnizate, cu excepția funcțiilor sau activităților didactice, de cercetare științifică și de creație literar-artistic㻓, se arată în comunicatul ANI.
Potrivit legislației în vigoare, Tiberiu Mateescu este decăzut din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani. Chiar dacă mandatul de consilier județean al acestuia s-a încheiat luna aceasta, interdicția de 3 ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unei stări de incompatibilitate, după cum spune legea.
Mateescu poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.
Un astfel de raport l-a vizat anul trecut și pe actualul primar al orașului Scornicești, Cătălin Davidescu, care a deținut vreme de șase luni trei funcții incompatibile: cea de consilier local la Scorniceşti, funcţia de director coordonator în cadrul Direcţiei Generale de Muncă şi Protecţie Socială Olt şi calitatea de administrator în cadrul SC Loctrans SA Slatina. Davidescu a atacat in instanță decizia ANI.
Comentarii
Trimiteți un comentariu