Poliţistul care a falsificat bani vrea să fie judecat în libertate


Agentul de poliţie descoperit în noiembrie 2011 în timp ce încerca să plaseze nişte bani falşi a solicitat instanţei să fie judecat în libertate. El a făcut, vineri, recurs după ce judecătorii de la Judecătoria Slatina au admis cererea procurorilor de prelungirea a mandatului de arestare preventivă.

Recursul poliţistului Constantin Dumitrescu va fi judecat luni de magistraţii Tribunalului Olt.

Constantin Dumitrescu se află în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt din data de 26 noiembrie 2011, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, falsificare de monedă şi punere în circulaţie de monedă falsă. Poliţistul a fost prins în timp ce încerca să cumpere mai multe bunuri dintr-un magazin din Balş cu bani falşi. Potrivit declaraţiei sale, banii fuseseră falsificaţi chiar de el. Agentul de poliţie şi-a recunoscut fapta în faţa magistraţilor şi a povestit că a ajuns să falsifice bani din cauza datoriilor pe care le avea la bănci.
Constantin Dumitrescu a spus că a achiziţionat de la Craiova un fotocopiator color cu ajutorul căruia a falsificat bancnote de 100 şi 200 de lei. Primii bani i-a plasat, după cum a recunoscut în faţa procurorilor, la Piteşti. Omul legii a încercat să plaseze bani falşi şi la Balş, într-un magazin în care vindea soţia unui poliţist. Femeia a înţeles că bancnotele cu care omul din faţa sa plătise mai multe bunuri au o problemă după ce a simţit că hârtiile pe care ţinea în mână sunt mai groase decât bancnotele obişnuite, aşa că l-a anunţat pe soţul ei. În final, poliţistul falsificator a fost prins. În autoturismul învinuitului a fost identificată suma de peste 77.000 lei, în bancnote din cupiură de 100 şi 200 lei, contrafăcute.

Comentarii