România dă mai mulţi bani pentru deţinuţi decât pentru orfani / Ştire comentată

România dă mai mulţi bani pentru deţinuţi decât pentru orfani, titrează joi, pe site-ul său, Realitatea TV. Lunar, statul plăteşte 2.550 de lei pentru un condamnat şi 2000 de lei pentru îngrijirea unui micuţ abandonat. Spre deosebire de deţinuţi, copiii nu beneficiază nici de pachete... pentru că nu are cine să le aducă bunătăţi.
2554 de lei pe lună reprezintă cheltuielile totale pentru un deţinut. Din aceşti bani sunt plătite hrana, întreţinerea şi cazarea persoanelor care-şi ispăşesc pedepsele în închisori, dar şi cheltuielile de personal. Aşa se face că persoanele private de libertate par mai importante chiar şi decât copiii abandonaţi de părinţi. Condamnaţi par şi micuţii abandonaţi de familii care au ajuns în centrele de plasament. Costurile pe care le plăteşte statul sunt mai mici pentru un copil decât pentru un deţinut.
Cheltuielile pentru un micuţ dintr-un orfelinat nu depăşesc 2000 de lei lunar. Asta în condiţiile în care, de cele mai multe ori copiii nu au familie ca deţinuţii şi nu primesc pachete cu bunătăţi, se arată pe http://www.realitatea.net/.
                                                                                  

Problema n-ar trebui atacată de pe poziţia postului de televiziune citat, care îşi calează tonul indirect critic (sau poate doar ironic) pe diferenţa de cost: de ce statul român plăteşte mai mult pentru un deţinut decât pentru un copil instituţionalizat. Mai corect ar fi să ne întrebăm care este eficienţa acestor costuri, la care se adaugă celelalte cheltuieli: de personal, servicii, utilităţi etc. Unde identificăm, deci, eficienţa pe această plajă de probleme? Nicăieri, atâta timp cât statisticile privind infracţiunile nu sunt deloc optimiste (ceea ce înseamnă că detenţia este lipsită de componenta educaţională), respectiv atâta timp cât instituţiile statului care au în îngrijire copii fără familii continuă să producă oameni fără căpătâi în societatea românească (oameni ai străzii, infractori, indivizi cu grave probleme de comunicare odată ieşiţi din structurile instituţionalizate ale statului). Şi aici, ca în multe alte domenii, lipseşte determinarea profesională şi organizarea aplicată a instituţiilor.