Fiscul blochează conturile celor care nu şi-au plătit taxele şi impozitele. Aflaţi cum scăpaţi de penalităţi şi de majorările de întârziere



Administraţiile locale au trecut la penalizarea şi blocarea conturilor datornicilor. Potrivit ANAF, firmele care doresc să scape de penalităţile de întârziere şi de 50% din suma majorărilor de întârziere, acumulate până în august, trebuie să-şi plătească datoria principală până pe 31 decembrie. În cazul în care nu vor avea banii necesari, datornicii mai au o soluţie. Dacă vor reuşi să-şi achite debitele până la jumătatea anului 2012, vor fi şterse jumătate din penalităţi şi un sfert din majorările de întârziere.

Doar în luna noiembrie Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Olt a emis 1564 de titluri executorii pentru debite în valoare totală peste 7 milioane de lei şi a aplicat 21 de sechestre pentru bunuri mobile care valorează peste 2 milioane de lei. Tot luna trecută Fiscul judeţean a aplicat 994 de popriri pe conturi bancare în sumă de 6,68 milioane de lei, dar a poprit şi venituri de peste 2,5 milioane de lei în 369 de cazuri. „Urmare a acestor acţiuni, în noiembrie 2011 au fost recuperate creanţe bugetare în sumă de 8,03 milioane de lei, respectiv 3,47 milioane lei din popriri pe conturi bancare, 0,26 milioane lei din popriri la terţi şi 4,30 milioane de lei încasate după începerea executării silite fără alte forme de executare. Tot în perioada menţionată la nivelul unităţilor fiscale au fost organizate 35 de licitaţii de vânzare a bunurilor sechestrate. În urma licitaţiilor s-au valorificat bunuri în valoare de 16.120 de lei“, declară Mihaela Marinescu, purtător de cuvânt al DGFP Olt, pentru blogul lui costel mirea. Ea spune că aplicarea unor astfel de măsuri împotriva rău-platnicilor va continua.

Beneficii

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Olt le reaminteşte contribuabililor, persoane fizice şi juridice, că pot beneficia de anularea penalităţilor de întârziere, precum şi de anularea unei cote de 50% din majorările de întârziere aferente obligaţiilor principale, dacă aceste obligaţii şi dobânzile aferente lor, administrate, respectiv stabilite de fiecare dintre organele competente, sunt stinse prin plată sau compensare până la 31 decembrie 2011.
Prin OG 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, s-au adoptat măsuri de sprijinire a contribuabililor care înregistrează obligaţii fiscale restante la 31 august 2011, astfel: anularea penalităţilor de întârziere, dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011; reducerea cu 50% a penalităţilor de întârziere dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012. „Aceste măsuri se aplică în mod corespunzător şi pentru un procent de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligaţiilor fiscale stinse prin plată sau compensare“, explică Mihaela Marinescu.
Cei care s-au grăbit să-şi stingă datoriile către stat acumulate până la 31 august au beneficiat deja de aceste facilităţi. Până la 21 decembrie 2011, DGFP Olt a emis decizii de anulare a penalităţilor de întârziere pentru 72 de contribuabili. „Beneficiarii acestor decizii de anulare sunt persoane fizice şi juridice care, la 31 august 2011, înregistrau penalităţi şi majorări de întârziere. Aceştia au îndeplinit condiţiile privind achitarea obligaţiilor restante, stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale“, mai afirmă Mihaela Marinescu.
Valoarea totală a penalităţilor şi majorărilor de întârziere anulate pentru cei 72 de contribuabili este de 54.375 lei. Contribuabilii care nu au reuşit să-şi achite debitele restante la 31 august 2011 pot beneficia de reducerea cu 50% a penalităţilor şi majorărilor de întârziere, dacă îndeplinesc această condiţie până la 30 iunie 2012.

Comentarii