Bătrâni carbonizaţi într-un incendiu devastator la Poboru - Olt

Din păcate, pompierii n-au mai putut face nimic pentru salvarea celor doi bătrâni


Doi bătrâni de 82 de ani şi-au găsit sfârşitul carbonizaţi într-un incendiu devastator care le-a cuprins gospodăria. Ajunşi la faţa locului, pompierii nu au mai putut salva victimele. Cumplitul eveniment a avut loc noaptea trecută, după ce, ziua, fiica celor doi vârstnici i-a ajutat pe părinţi la tăierea porcului. Familia Popescu se pregătea, ca toată lumea, pentru sărbătoarea Crăciunului.

La ora 00.20 pompierii au fost anunţaţi, prin intermediul Serviciului Unic de Urgenţă 112, că la o locuinţă din comuna Poboru, judeţul Olt, a izbucnit un incendiu puternic. La locul solicitării s-au deplasat în cel mai scurt timp militarii din cadrul Staţiei de Pompieri Scorniceşti, cu două autospeciale pentru lucru cu apă şi spumă. „Din păcate, în momentul sosirii echipajelor la faţa locului, focul se manifesta la nivelul acoperişului casei, după ce făcuse scrum bunurile din două camere de locuit, cei doi proprietari, Florea P. şi Ecaterina P., fiind deja decedaţi“, a declarat plutonierul Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt.
Salvatorii au acţionat mai bine de trei ore pentru izolarea şi lichidarea incendiului, dar, cu toate eforturile acestora, locuinţa a fost distrusă în proporţie de 80%. Cele două victime, Ecaterina şi Florea Popescu, soţ şi soţie, în vârstă de 82 de ani, au fost găsite carbonizate în dormitorul casei. „Sâmbătă fiica celor doi oameni a fost la ei, pentru că au tăiat porcul pentru Crăciun, i-a ajutat la tranşarea animalului şi la toate cele. Seara ea a plecat la Slatina, unde locuieşte cu familia, iar cei doi bătrâni s-au culcat. Noaptea, s-a întâmplat nenorocirea. Săracii de ei, erau foarte bătrâni, neputincioşi, nu mai erau în putere. Casa a ars foarte repede, pentru că era construită din bârnă, casă nu bătrânească, dar veche, foarte uscată. A ars imediat. Lumea spune că locuinţa a luat foc ba de la un reşou, ba de la sobă, Dumnezeu ştie, dar este păcat de ei “, a povestit, pentru blogul lui costel mirea, soţia primarului din Poboru, Mia Bărăscu.
Reîntoarsă la casa părintească după ce a fost anunţată de tragedie, fiica bătrânilor nu a putut rezista şocului: i s-a făcut rău şi a fost transportată la spital.
„În incendiu au ars mobilierul, bunurile şi electrocasnicele din două camere de locuit şi aproximativ 60 mp din acoperişul locuinţei. Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit electric produs de un reşou electric cu care proprietarii îşi încălzeau camera“, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU Olt.
Cazul a fost preluat de criminalişti.

Comentarii