Severică Mitrache – 55


Arhitectul şi artistul plastic Severică Mitrache va marca împlinirea a 55 de ani de viaţă prin organizarea unei expoziţii de pictură la Slatina ce va fi găzduită de Sala „Artis“ a Muzeului Judeţean Olt şi care va fi vernisată joi, începând cu ora 18.00. Evenimentul de joi va adăuga în palmaresul artistului cea de-a şaptea expoziţie plastică personală. La vernisaj sunt aşteptate personalităţi marcante ale culturii locale şi naţionale.


Născut la 24 septembrie 1956, la Timişoara, Severică Mitrache a absolvit, în 1971, Şcoala Generală din Bobiceşti – Olt, a urmat cursurile Liceului Industrial Metalurgic din Slatina, iar în 1980 absolvă Institutul de Arhitectură „Ion Mincu“ din Bucureşti.
Excelând în cariera profesională ca arhitect, Severică Mitrache nu a abandonat marea sa dragoste pentru pictură, pânzele sale ajungând, în timp, să fie apreciate de pictori consacraţi precum regretatul Nicolae Truţă sau de critici de artă precum Florin Rogneanu. Prima expoziţie personală a fost vernisată în 13 decembrie 2003, la Galeria Pro-Art din Balş. Un an mai târziu, Muzeul Judeţean Olt îi găzduieşte cea de-a doua personală, deschisă la 29 octombrie. În 2005, la 8 martie, revine la Galeria Pro-Art din Balş cu o nouă expoziţie personală şi, în acelaşi an, în 22 aprilie, îşi pune lucrările pe simezele Bibliotecii Judeţene „Ion Minulescu“ din Slatina. În 2006 lucrări ale sale sunt expuse la Galeria Radio Art din Craiova şi, în acelaşi an, la 2 august, o nouă expoziţie este vernisată la galeria particulară Art Delia din Slatina. Mai multe lucrări ale sale se găsesc în colecţii particulare din Canada, SUA, Franţa, Germania, Grecia, Bulgaria, Italia şi Spania. Severică Mitrache este catalogat, printre altele, ca un bun peisagist ce nu forţează limitele, neasumându-şi rolul şi destinul unui experimentalist. De aceea culorile sale din peisaje sunt culorile emoţiei, ale amintirii care înduioşează, ale stării conectate la realitatea înconjurătoare ca minune dată, nu inventată, ce se deschide ochiului atent al artistului.
La vernisajul de joi sunt aşteptaţi, printre alţii, pictorii Paul Tudor-Balş şi Traian Zorzoliu, criticul de artă Florin Rogneanu, directorul Muzeului de Artă din Bănie, pictorul Iulică Segărceanu şi caricaturistul Gabriel Bratu de la Craiova, artiştii plastici Cătălin Podoleanu şi Marcel Duţu, scriitori slătineni şi reprezentanţi ai instituţiilor de cultură.

Comentarii