Fenomenul literar slătinean prelungit din comunism până către anul 2000 şi, ulterior, având un puls din ce în ce mai anemic, a dispărut cu totul în ultima perioadă ca manifestare publică. Scriitorii care trăiesc în oraş sunt dispersaţi, iar operele lor rămân, în acest context, aproape necunoscute. După 1990, autorităţile publice care tutelau odată mişcările culturale nu au mai prezentat nici un fel de interes faţă de lumea scriitoricească, ea însăşi nemaigăsindu-şi puteri de a se păstra într-o unitate compactă, iar legătura instituţiilor de cultură cu breasla scriitorilor s-a stins până la un formalism dispărut şi el azi.
Municipiul-reşedinţă de judeţ este, din acest punct de vedere, unic în spaţiul Olteniei, o unicitate care ne dezonorează. Unii scriitori slătineni pun această realitate pe seama indiferenţei oficialităţilor, alţii pun în discuţie înseşi orgoliile contraproductive ale literaţilor, iar alţii opinează că mişcarea literară slătineană a fost distrusă de factorii care impun un anumit mod de viaţă în capitalism. Cert este că Slatina este văduvită de principalele instrumente care ar putea s-o proiecteze în mediile scriitoriceşti recunoscute la nivel naţional: cenaclurile şi revistele de cultură.
Comparaţii
În Râmnicu-Vâlcea fiinţează organizaţii culturale şi reviste literare care atrag oamenii de condei şi fac posibilă o efervescenţă spirituală ce ridică municipiul şi judeţul Vâlcea la un echilibru firesc în peisajul cultural naţional; Craiova este un focar cultural pe toate liniile; Târgu-Jiu „deţine“ unul dintre cele mai importante festivaluri de literatură din ţară, Festivalul internaţional de literatură „Tudor Arghezi“, eveniment care pune în mişcare, an de an, ilustre figuri ale culturii contemporane din România şi din afara ţării; Drobeta-Turnu Severin nu duce, de asemenea, lipsă de manifestări literare; să luăm şi mai săracul judeţ vecin Teleorman, a cărui reşedinţă, Alexandria, musteşte de viaţă literară magnetizată în spaţiul public de două reviste culturale proiectate, ca valoare, în spaţiul cultural naţional: „Meandre“ şi „Caligraf“. Ce are Slatina? Un concurs naţional de literatură, „Ion Minulescu“, care şi-a subţiat premiile de la an la an şi a cărui dispariţie nu ar mira pe nimeni: anul acesta este pentru prima oară când evenimentul nu a fost organizat potrivit programului cultural al judeţului (în luna mai), fiind amânat, din lipsă de fonduri, până spre toamnă, fără ca organizatorii să poată specifica data exactă la care se va desfăşura totuşi. Mai are, o dată pe an, o întâlnire a umoriştilor care câştigă premii în cadrul festivalului de umor „Oltenii şi... restul lumii“. Şi mai are moştenirea unei memorii recente nefaste pentru spiritualitatea locală: câteva iniţiative demarate de scriitori, care, nu doar nesprijinite, dar chiar ignorate de instituţiile culturale care le-ar fi putut întinde o mână, au fost sortite eşecului.
Istoric
Imediat după 1990 prindeau viaţă o societate culturală şi o revistă, „Agora literar-artistică“, la iniţiativa câtorva oameni cărora le mai trebuia ceva în plus faţă de sufletul pus în această poveste; printre ei - poetul Ioan Smedescu şi regretatul critic literar Constantin Dumitrache. După 1990 avea să se stingă şi unul dintre cele mai longevive cenacluri oltene, „Balada“, care a adunat ani şi ani toată suflarea spirituală a Slatinei pe linie de litere, oameni care aveau să confirme mai târziu. Odată cu stingerea „Baladei“ s-a născut o altă grupare cenaclieră, condusă de poetul Nicolae Zărnescu şi care a pus accent pe promovarea tinerilor talentaţi: cenaclul „Scaunele“. “Scaunele” a fost un succes vreme de cinci-şase ani; a editat şi o revistă literară cu acelaşi nume, în paginile căreia au apărut şi semnături ale unor scriitori consacraţi şi recunoscuţi în plan naţional şi internaţional.
Anul 2000 găsea însă o Slatină fără vlagă; doar un cotidian de informaţii generale mai păstra o pagină de cultură care aduna semnăturile câtorva scriitori locali. Prin 2002, breasla scriitoricească a mai avut o răbufnire: a fost constituită o asociaţie culturală şi s-a născut o altă publicaţie literară cu apariţie lunară, Caietele Agora. Iniţiativa s-a transformat repede într-un act cultural cu pretenţii: revista a devenit în scurt timp o platformă literară susţinută de semnături ale unor scriitori de prin mai toate zonele ţării. Demersurile nu s-au bucurat însă de nici un ajutor din partea instituţiilor culturale care ar fi putut prelua sau întreţine iniţiativa celor câtorva artişti. Ba, contrar aşteptărilor, această iniţiativă a inflamat orgoliile unor instituţii de cultură care la scurt timp şi-au “tras“ ele însele câte o revistă, publicaţii realizate la repezeală, cu conţinuturi confuze şi, deci, cu un statut valoric pe măsură.
Explicaţii
Scriitorii cu condei recunoscut au diverse explicaţii pe subiect. Prozatorul şi criticul C. Voinescu crede că existenţa unei reviste de cultură “se revendică prin înseşi forţele artistice creatoare trăitoare în urbea noastră“ şi că o parte din vină pentru inexistenţa unei asemenea publicaţii o au instituţiile de cultură. „...Dar dacă, să admitem, un cenaclu artistic nu se mai poate întâmpla azi în Slatina decât la nivel de liceu, o revistă de cultură, literară şi artistică, se revendică prin înseşi forţele artistice creatoare trăitoare în urbea noastră, menite să legitimeze şi să circumscrie astfel actul cultural local în întregul naţional. (...) A vieţuit doar o vreme în Slatina, prin eforturile unor iubitori autentici de urbe şi de cultură alutană, o revistă de ţinută, «Caietele Agora», ce ar fi putut fi acum, dacă stăpânii banilor din judeţ şi municipiu s-ar fi dovedit aşijderea acestor sclavi ai cuvântului, un brand cultural local. S-a preferat, din păcate, în viziunea păguboasă a unor şefi de instituţii culturale locale, editarea unor reviste proprii, efemere, specializate pe domenii culturale, cu adresabilitate redusă doar la segmentul intelectual vizat, satisfăcând, mai degrabă, orgolii proprii decât interese generale“, susţine C. Voinescu.
Un alt scriitor, Ion Georgescu, este de părere că dispersia scriitorilor locali este una jenantă şi că apariţia unei publicaţii culturale sau reluarea uneia dintre cele care au sucombat este o necesitate absolută. El spune că reuşita unei unităţi a valorilor literare ţine de implicarea decidenţilor oficiali în privinţa cheltuirii fondurilor publice şi de cea a instituţiilor de cultură în general. „În ciuda faptului că în spaţiul judeţului Olt sunt mulţi intelectuali pe culoarul culturii contemporane, că se produce literatură bună, pictură, teatru, că sunt mari festivaluri naţionale, festivaluri cu valoare naţională, nu mai avem o publicaţie de profil care să-i adune pe creatorii din atâtea domenii, azi dispersaţi şi însinguraţi. Situaţia actuală este jenantă dacă ne gândim că Oltul este printre puţinele judeţe cu o asemenea rană spirituală. (...) În prima linie ar trebui să fie Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, care să se constituie într-un magnet pentru atragerea tuturor creatorilor culturali din spaţiul Oltului“, afirmă Ion Georgescu.
La rândul său, poetul George N. Elian susţine că viaţa literară a dispărut pentru că a dispărut şi elementul care până în 1898 însemna de fapt “ţinta” adevăraţilor literaţi, comunismul, cel care făcea ca scriitorii să se solidarizeze în cercuri estetice care reprezentau de fapt o anumită complicitate subversivă. Pe de altă parte, George N. Elian mai spune că viaţa în capitalism distruge resorturile creative în om prin faptul că îl deposedează “de cel mai preţios capital” al său: timpul.
Convingerea prozatorului şi criticului Paul Dogaru este că apusul fenomenului pus în discuţie a fost cauzat de mai mulţi factori. Unul ar fi interesul scăzut al cititorilor pentru literatura de calitate.; un altul – lipsa banilor “asigurată” de indiferenţa instituţiilor abilitate să se îngrijească de valorile culturale ale comunităţii; un alt factor ar fi egocentrismul de care mulţi scriitori ar da dovadă.
În fine, poetul Viorel Păcală spune că la dispariţia fenomenului literar slătinean au “complotat” deopotrivă indiferenţa instituţiilor de cultură, factorul politic şi grijile de zi cu zi ale scriitorilor, care trebuie să-şi câştige existenţa.
Efecte
Lipsa unei vieţi literar-artistice într-o comunitate are efecte care favorizează grave handicapuri spirituale în dezvoltarea ei de ansamblu. O comunitate cu o asemenea viaţă absoarbe valori şi talente care altfel se pierd. O comunitate cu o asemenea viaţă ridică, în timp, diverse oportunităţi, inclusiv de ordin financiar. O comunitate cu tradiţie literar-artistică îşi are propria identidate în spaţiul larg al spiritualităţii. Slatina este acum, din punctul de vedere al fenomenului literar, un oraş aproape inexistent. Am alocat spaţiu pe acest subiect în exclusivitate Slatinei, dar criza municipiului se regăseşte şi în restul judeţului. Ignoranţa oficialităţilor publice care conduc administrativ Oltul şi comunităţile locale este, aşadar, sinucigaşă.
Opiniile unor scriitori pe marginea dispariţiei fenomenului literar-artistic din Slatina
C. VOINESCU:
“În trecut cenaclurile literare aveau, în esenţă, un dublu rost: de îndrumare tehnică într-ale scrisului, dar şi de orientare tematică a creaţiei, fiindcă erau organizate de instituţii culturale în al căror caiet de sarcini intra înfiinţarea şi menţinerea acestora în stare de funcţionare. Se viza, incontestabil, şi descoperirea tinerelor talente, cultivate însă în spiritul pomenit, ca şi antrenarea lor în manifestări literar-artistice prilejuite sau nu de anumite ocazii.
Dezbaterile depăşeau nu de puţine ori cadrul controlat, creaţiile însele se înscriau în curente greu de ţinut în chingi rigide, iar dacă cenaclul era condus de o personalitate literară recunoscută (vezi Cenaclul de Luni, de pildă, din Bucureşti, greu de accesat de poeţii-ţărani, poeţii-muncitori etc.) roadele benefice în domeniul creaţiei nu întârziau să se vadă.
Coagularea potenţialilor creatori în jurul cenaclurilor literare nu presupunea mari eforturi persuasive din partea organizatorilor, pentru că niciunul dintre potenţialii prozatori sau poeţi nu ar fi putut să publice o carte cu numele său pe copertă, dacă nu ar fi trecut printr-un cenaclu literar şi dacă nu ar fi debutat editorial într-un volum colectiv. Chiar debutul în revistele literare se făcea sub semnul autorităţii critice a cenaclului frecventat.
Este uşor de priceput de ce polarizarea azi a unor capacităţi creatoare sub semnul benefic, până la urmă, al unui cenaclu literar, la care altcineva (biblioteci, centre culturale etc.) decât instituţiile de ieri s-ar gândi, este greoaie, dacă nu chiar imposibilă.
Pentru că acum fiecare scrie cum crede, scrie ce vrea, unii chiar fără o pregătire filologică sumară. Creaţiile literare, bune, rele, n-are importanţă cum sunt, sunt tipărite pe speze proprii sau prin sponsorizări, selecţia rămânând în seama cititorilor, care, ca şi telespectatorii nemulţumiţi de vreun post, butonează telecomanda ignorându-l.
O impardonabilă greşeală a acelor vremi a fost nu atât încurajarea amatorismului literar (a diletantismului, de fapt) într-un proiect naţional precum Cântarea României, prielnic, cu siguranţă, altor arte, cât amestecarea în aceeaşi oală a valorilor cu nonvalorile, şi ştergerea primejdioasă a graniţelor dintre profesionişti şi nonprofesionişti. Şi azi se repetă nefericita întâmplare, dar măcar e luată pe propria răspundere şi pungă a fiecărui autor sau a sponsorilor săi.
Dar dacă, să admitem, un cenaclu artistic nu se mai poate întâmpla azi în Slatina decât la nivel de liceu, o revistă de cultură, literară şi artistică, se revendică prin înseşi forţele artistice creatoare trăitoare în urbea noastră, menite să legitimeze şi să circumscrie astfel actul cultural local în întregul naţional. A vieţuit doar o vreme în Slatina, prin eforturile unor iubitori autentici de urbe şi de cultură alutană o revistă de ţinută, „Caietele Agora” , ce ar fi putut să fie acum, dacă stăpânii banilor din judeţ şi municipiu s-ar fi fi dovedit aşijderea acestor sclavi ai cuvântului, un brand cultural local.
S-a preferat, din păcate, în viziunea păguboasă a unor şefi de instituţii culturale locale, editarea unor reviste proprii, efemere, specializate pe domenii culturale, cu adresabilitate redusă doar la segmentul intelectual vizat, satisfăcând, mai degrabă, orgolii proprii decât interese generale”.
GEORGE N. ELIAN:
“De ce nu (mai) există viaţă literară în Slatina de după comunism? În primul rând, pentru că nu mai există comunismul, acel duşman comun împotriva căruia, dacă nu unelteai la propriu, măcar făceai mărunt din buze în spatele cortinei, dându-ţi, mai întâi ţie, iluzia că te opui regimului, subminându-l din interior (vezi cenaclurile, locuri ale supremei libertăţi în acele vremuri). Acum ce să mai subminezi? Economia de piaţă? Ne subminează ea pe noi de nu ne mai vedem, orânduirea capitalistă multilateral dezvoltată deposedându-l pe cel mai preţios capital al societăţii, omul, de cel mai preţios capital al acestuia: timpul. Nu mai există timp de... fleacuri precum literatura, când nu ştii ce-ţi rezervă ziua de mâine.
Alte cauze/motive: cei ce se îndeletnicesc cu scrisul au devenit autosuficienţi şi comozi, autoclasicizându-se - ca să spun aşa – şi băltind într-o, vorba lui Ion Barbu, “slavă stătătoare”; pentru că majoritatea autorilor de texte din arealul nostru sunt oarecum bătrâiori (clasici, nu?), iar fără tinereţe nu există nici entuziasm, element atât de necesar oricărui început care, cum spunea Blaga, “se vrea fecund”.
Ar mai fi şi alte cauze ale fenomenului, dar prefer să mă opresc aici pentru că nu vreau să devin agasant pentru unele “cinstite feţe””.
ION GEORGESCU:
“În ciuda faptului că în spaţiul judeţului Olt sunt mulţi intelectuali pe mai multe culoare ale culturii contemporane, că se produce literatură bună, pictură, teatru, că sunt mari festivaluri culturale cu valoare naţională, nu mai avem nici o publicaţie de profil care să-i adune pe creatorii din atâtea domenii, dispersaţi şi însinguraţi în spaţiul râului naţional. Situaţia actuală este jenantă, dacă ne gândim că Oltul este unul din prea puţinele judeţe cu o asemenea rană spirituală. După 1989, chiar în 1990, un grup de intelectuali entuziaşti, mai ales tineri, au pornit într-o aventură pe cont propriu, editând revista “Agora literar-artistică”. Din nefericire, oamenii politici care au preluat puterea au arătat, ca şi astăzi, un total dezinteres faţă de cultură şi interesanta şi bine făcuta revistă sucombă după câteva luni, prin nesusţinere financiară. Au mai existat, apoi, cu apariţii mai lungi, “Oltul cultural”, mai mult cu profil istoric, şi “Zori de zi”, prima a Direcţiei pentru Cultură, condusă de profesorul Dorin Teodorescu, dar dispărută odată cu schimbarea sa politică din funcţie, iar a doua editată de Biblioteca Judeţeană “Ion Minulescu”, sub conducerea profesorului Paul Matiu, dispărută şi ea din lipsă de colaborări şi bani.
Dar să ne aruncăm ochii în grădina vecinului, nu doar în Argeş sau în Dolj, unde revistele de cultură au o îndelungată şi puternică tradiţie; să privim judeţul Teleorman, unde revista “Meandre” a Direcţiei pentru Cultură a căpătat o valoare în circuitul naţional, atrăgând şi scriitori din Olt; tot acolo există şi o a doua publicaţie, “Caligraf”. Ne întrebăm de ce Teleormanul poate şi Oltul – nu. Bătălia pentru o revistă de cultură, fie reluând “Agora literar-artistică”, fie chiar revista “Meteor” a Centrului de Îndrumare şi Creaţie Populară, implică trei factori: politic, administrativ şi cultural. Primul, pentru susţinere financiară, care n-ar însemna cine ştie ce efort, pe lângă risipirile văzute şi nevăzute, al doilea, pentru organizare, iar factorul cultural – pentru mobilizarea creatorilor de literatură şi artă, între care Paul Aretzu, C. Voinescu, Gica Cruceru, Corneliu Vasile, Nicolae Zărnescu, Silviu Gorjan, Nicolae Dorobanţu, Paul Dogaru, Costel Mirea, Cecilia Romaniuc, Mira Parâng, George Nina Elian, Ioan Smedescu şi alţi câţiva. În prima linie trebuie să fie Direcţia pentru Cultură, care să constituie catalizatorul, magnetul care să-i atragă şi să-i ţină legaţi prin dragostea de cultură pe toţi creatorii din spaţiul Oltului. Numele revistei va fi mai puţin important, existenţa ei primează”.
Municipiul-reşedinţă de judeţ este, din acest punct de vedere, unic în spaţiul Olteniei, o unicitate care ne dezonorează. Unii scriitori slătineni pun această realitate pe seama indiferenţei oficialităţilor, alţii pun în discuţie înseşi orgoliile contraproductive ale literaţilor, iar alţii opinează că mişcarea literară slătineană a fost distrusă de factorii care impun un anumit mod de viaţă în capitalism. Cert este că Slatina este văduvită de principalele instrumente care ar putea s-o proiecteze în mediile scriitoriceşti recunoscute la nivel naţional: cenaclurile şi revistele de cultură.
Comparaţii
În Râmnicu-Vâlcea fiinţează organizaţii culturale şi reviste literare care atrag oamenii de condei şi fac posibilă o efervescenţă spirituală ce ridică municipiul şi judeţul Vâlcea la un echilibru firesc în peisajul cultural naţional; Craiova este un focar cultural pe toate liniile; Târgu-Jiu „deţine“ unul dintre cele mai importante festivaluri de literatură din ţară, Festivalul internaţional de literatură „Tudor Arghezi“, eveniment care pune în mişcare, an de an, ilustre figuri ale culturii contemporane din România şi din afara ţării; Drobeta-Turnu Severin nu duce, de asemenea, lipsă de manifestări literare; să luăm şi mai săracul judeţ vecin Teleorman, a cărui reşedinţă, Alexandria, musteşte de viaţă literară magnetizată în spaţiul public de două reviste culturale proiectate, ca valoare, în spaţiul cultural naţional: „Meandre“ şi „Caligraf“. Ce are Slatina? Un concurs naţional de literatură, „Ion Minulescu“, care şi-a subţiat premiile de la an la an şi a cărui dispariţie nu ar mira pe nimeni: anul acesta este pentru prima oară când evenimentul nu a fost organizat potrivit programului cultural al judeţului (în luna mai), fiind amânat, din lipsă de fonduri, până spre toamnă, fără ca organizatorii să poată specifica data exactă la care se va desfăşura totuşi. Mai are, o dată pe an, o întâlnire a umoriştilor care câştigă premii în cadrul festivalului de umor „Oltenii şi... restul lumii“. Şi mai are moştenirea unei memorii recente nefaste pentru spiritualitatea locală: câteva iniţiative demarate de scriitori, care, nu doar nesprijinite, dar chiar ignorate de instituţiile culturale care le-ar fi putut întinde o mână, au fost sortite eşecului.
Istoric
Imediat după 1990 prindeau viaţă o societate culturală şi o revistă, „Agora literar-artistică“, la iniţiativa câtorva oameni cărora le mai trebuia ceva în plus faţă de sufletul pus în această poveste; printre ei - poetul Ioan Smedescu şi regretatul critic literar Constantin Dumitrache. După 1990 avea să se stingă şi unul dintre cele mai longevive cenacluri oltene, „Balada“, care a adunat ani şi ani toată suflarea spirituală a Slatinei pe linie de litere, oameni care aveau să confirme mai târziu. Odată cu stingerea „Baladei“ s-a născut o altă grupare cenaclieră, condusă de poetul Nicolae Zărnescu şi care a pus accent pe promovarea tinerilor talentaţi: cenaclul „Scaunele“. “Scaunele” a fost un succes vreme de cinci-şase ani; a editat şi o revistă literară cu acelaşi nume, în paginile căreia au apărut şi semnături ale unor scriitori consacraţi şi recunoscuţi în plan naţional şi internaţional.
Anul 2000 găsea însă o Slatină fără vlagă; doar un cotidian de informaţii generale mai păstra o pagină de cultură care aduna semnăturile câtorva scriitori locali. Prin 2002, breasla scriitoricească a mai avut o răbufnire: a fost constituită o asociaţie culturală şi s-a născut o altă publicaţie literară cu apariţie lunară, Caietele Agora. Iniţiativa s-a transformat repede într-un act cultural cu pretenţii: revista a devenit în scurt timp o platformă literară susţinută de semnături ale unor scriitori de prin mai toate zonele ţării. Demersurile nu s-au bucurat însă de nici un ajutor din partea instituţiilor culturale care ar fi putut prelua sau întreţine iniţiativa celor câtorva artişti. Ba, contrar aşteptărilor, această iniţiativă a inflamat orgoliile unor instituţii de cultură care la scurt timp şi-au “tras“ ele însele câte o revistă, publicaţii realizate la repezeală, cu conţinuturi confuze şi, deci, cu un statut valoric pe măsură.
Explicaţii
Scriitorii cu condei recunoscut au diverse explicaţii pe subiect. Prozatorul şi criticul C. Voinescu crede că existenţa unei reviste de cultură “se revendică prin înseşi forţele artistice creatoare trăitoare în urbea noastră“ şi că o parte din vină pentru inexistenţa unei asemenea publicaţii o au instituţiile de cultură. „...Dar dacă, să admitem, un cenaclu artistic nu se mai poate întâmpla azi în Slatina decât la nivel de liceu, o revistă de cultură, literară şi artistică, se revendică prin înseşi forţele artistice creatoare trăitoare în urbea noastră, menite să legitimeze şi să circumscrie astfel actul cultural local în întregul naţional. (...) A vieţuit doar o vreme în Slatina, prin eforturile unor iubitori autentici de urbe şi de cultură alutană, o revistă de ţinută, «Caietele Agora», ce ar fi putut fi acum, dacă stăpânii banilor din judeţ şi municipiu s-ar fi dovedit aşijderea acestor sclavi ai cuvântului, un brand cultural local. S-a preferat, din păcate, în viziunea păguboasă a unor şefi de instituţii culturale locale, editarea unor reviste proprii, efemere, specializate pe domenii culturale, cu adresabilitate redusă doar la segmentul intelectual vizat, satisfăcând, mai degrabă, orgolii proprii decât interese generale“, susţine C. Voinescu.
Un alt scriitor, Ion Georgescu, este de părere că dispersia scriitorilor locali este una jenantă şi că apariţia unei publicaţii culturale sau reluarea uneia dintre cele care au sucombat este o necesitate absolută. El spune că reuşita unei unităţi a valorilor literare ţine de implicarea decidenţilor oficiali în privinţa cheltuirii fondurilor publice şi de cea a instituţiilor de cultură în general. „În ciuda faptului că în spaţiul judeţului Olt sunt mulţi intelectuali pe culoarul culturii contemporane, că se produce literatură bună, pictură, teatru, că sunt mari festivaluri naţionale, festivaluri cu valoare naţională, nu mai avem o publicaţie de profil care să-i adune pe creatorii din atâtea domenii, azi dispersaţi şi însinguraţi. Situaţia actuală este jenantă dacă ne gândim că Oltul este printre puţinele judeţe cu o asemenea rană spirituală. (...) În prima linie ar trebui să fie Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, care să se constituie într-un magnet pentru atragerea tuturor creatorilor culturali din spaţiul Oltului“, afirmă Ion Georgescu.
La rândul său, poetul George N. Elian susţine că viaţa literară a dispărut pentru că a dispărut şi elementul care până în 1898 însemna de fapt “ţinta” adevăraţilor literaţi, comunismul, cel care făcea ca scriitorii să se solidarizeze în cercuri estetice care reprezentau de fapt o anumită complicitate subversivă. Pe de altă parte, George N. Elian mai spune că viaţa în capitalism distruge resorturile creative în om prin faptul că îl deposedează “de cel mai preţios capital” al său: timpul.
Convingerea prozatorului şi criticului Paul Dogaru este că apusul fenomenului pus în discuţie a fost cauzat de mai mulţi factori. Unul ar fi interesul scăzut al cititorilor pentru literatura de calitate.; un altul – lipsa banilor “asigurată” de indiferenţa instituţiilor abilitate să se îngrijească de valorile culturale ale comunităţii; un alt factor ar fi egocentrismul de care mulţi scriitori ar da dovadă.
În fine, poetul Viorel Păcală spune că la dispariţia fenomenului literar slătinean au “complotat” deopotrivă indiferenţa instituţiilor de cultură, factorul politic şi grijile de zi cu zi ale scriitorilor, care trebuie să-şi câştige existenţa.
Efecte
Lipsa unei vieţi literar-artistice într-o comunitate are efecte care favorizează grave handicapuri spirituale în dezvoltarea ei de ansamblu. O comunitate cu o asemenea viaţă absoarbe valori şi talente care altfel se pierd. O comunitate cu o asemenea viaţă ridică, în timp, diverse oportunităţi, inclusiv de ordin financiar. O comunitate cu tradiţie literar-artistică îşi are propria identidate în spaţiul larg al spiritualităţii. Slatina este acum, din punctul de vedere al fenomenului literar, un oraş aproape inexistent. Am alocat spaţiu pe acest subiect în exclusivitate Slatinei, dar criza municipiului se regăseşte şi în restul judeţului. Ignoranţa oficialităţilor publice care conduc administrativ Oltul şi comunităţile locale este, aşadar, sinucigaşă.
Opiniile unor scriitori pe marginea dispariţiei fenomenului literar-artistic din Slatina
C. VOINESCU:
“În trecut cenaclurile literare aveau, în esenţă, un dublu rost: de îndrumare tehnică într-ale scrisului, dar şi de orientare tematică a creaţiei, fiindcă erau organizate de instituţii culturale în al căror caiet de sarcini intra înfiinţarea şi menţinerea acestora în stare de funcţionare. Se viza, incontestabil, şi descoperirea tinerelor talente, cultivate însă în spiritul pomenit, ca şi antrenarea lor în manifestări literar-artistice prilejuite sau nu de anumite ocazii.
Dezbaterile depăşeau nu de puţine ori cadrul controlat, creaţiile însele se înscriau în curente greu de ţinut în chingi rigide, iar dacă cenaclul era condus de o personalitate literară recunoscută (vezi Cenaclul de Luni, de pildă, din Bucureşti, greu de accesat de poeţii-ţărani, poeţii-muncitori etc.) roadele benefice în domeniul creaţiei nu întârziau să se vadă.
Coagularea potenţialilor creatori în jurul cenaclurilor literare nu presupunea mari eforturi persuasive din partea organizatorilor, pentru că niciunul dintre potenţialii prozatori sau poeţi nu ar fi putut să publice o carte cu numele său pe copertă, dacă nu ar fi trecut printr-un cenaclu literar şi dacă nu ar fi debutat editorial într-un volum colectiv. Chiar debutul în revistele literare se făcea sub semnul autorităţii critice a cenaclului frecventat.
Este uşor de priceput de ce polarizarea azi a unor capacităţi creatoare sub semnul benefic, până la urmă, al unui cenaclu literar, la care altcineva (biblioteci, centre culturale etc.) decât instituţiile de ieri s-ar gândi, este greoaie, dacă nu chiar imposibilă.
Pentru că acum fiecare scrie cum crede, scrie ce vrea, unii chiar fără o pregătire filologică sumară. Creaţiile literare, bune, rele, n-are importanţă cum sunt, sunt tipărite pe speze proprii sau prin sponsorizări, selecţia rămânând în seama cititorilor, care, ca şi telespectatorii nemulţumiţi de vreun post, butonează telecomanda ignorându-l.
O impardonabilă greşeală a acelor vremi a fost nu atât încurajarea amatorismului literar (a diletantismului, de fapt) într-un proiect naţional precum Cântarea României, prielnic, cu siguranţă, altor arte, cât amestecarea în aceeaşi oală a valorilor cu nonvalorile, şi ştergerea primejdioasă a graniţelor dintre profesionişti şi nonprofesionişti. Şi azi se repetă nefericita întâmplare, dar măcar e luată pe propria răspundere şi pungă a fiecărui autor sau a sponsorilor săi.
Dar dacă, să admitem, un cenaclu artistic nu se mai poate întâmpla azi în Slatina decât la nivel de liceu, o revistă de cultură, literară şi artistică, se revendică prin înseşi forţele artistice creatoare trăitoare în urbea noastră, menite să legitimeze şi să circumscrie astfel actul cultural local în întregul naţional. A vieţuit doar o vreme în Slatina, prin eforturile unor iubitori autentici de urbe şi de cultură alutană o revistă de ţinută, „Caietele Agora” , ce ar fi putut să fie acum, dacă stăpânii banilor din judeţ şi municipiu s-ar fi fi dovedit aşijderea acestor sclavi ai cuvântului, un brand cultural local.
S-a preferat, din păcate, în viziunea păguboasă a unor şefi de instituţii culturale locale, editarea unor reviste proprii, efemere, specializate pe domenii culturale, cu adresabilitate redusă doar la segmentul intelectual vizat, satisfăcând, mai degrabă, orgolii proprii decât interese generale”.
GEORGE N. ELIAN:
“De ce nu (mai) există viaţă literară în Slatina de după comunism? În primul rând, pentru că nu mai există comunismul, acel duşman comun împotriva căruia, dacă nu unelteai la propriu, măcar făceai mărunt din buze în spatele cortinei, dându-ţi, mai întâi ţie, iluzia că te opui regimului, subminându-l din interior (vezi cenaclurile, locuri ale supremei libertăţi în acele vremuri). Acum ce să mai subminezi? Economia de piaţă? Ne subminează ea pe noi de nu ne mai vedem, orânduirea capitalistă multilateral dezvoltată deposedându-l pe cel mai preţios capital al societăţii, omul, de cel mai preţios capital al acestuia: timpul. Nu mai există timp de... fleacuri precum literatura, când nu ştii ce-ţi rezervă ziua de mâine.
Alte cauze/motive: cei ce se îndeletnicesc cu scrisul au devenit autosuficienţi şi comozi, autoclasicizându-se - ca să spun aşa – şi băltind într-o, vorba lui Ion Barbu, “slavă stătătoare”; pentru că majoritatea autorilor de texte din arealul nostru sunt oarecum bătrâiori (clasici, nu?), iar fără tinereţe nu există nici entuziasm, element atât de necesar oricărui început care, cum spunea Blaga, “se vrea fecund”.
Ar mai fi şi alte cauze ale fenomenului, dar prefer să mă opresc aici pentru că nu vreau să devin agasant pentru unele “cinstite feţe””.
ION GEORGESCU:
“În ciuda faptului că în spaţiul judeţului Olt sunt mulţi intelectuali pe mai multe culoare ale culturii contemporane, că se produce literatură bună, pictură, teatru, că sunt mari festivaluri culturale cu valoare naţională, nu mai avem nici o publicaţie de profil care să-i adune pe creatorii din atâtea domenii, dispersaţi şi însinguraţi în spaţiul râului naţional. Situaţia actuală este jenantă, dacă ne gândim că Oltul este unul din prea puţinele judeţe cu o asemenea rană spirituală. După 1989, chiar în 1990, un grup de intelectuali entuziaşti, mai ales tineri, au pornit într-o aventură pe cont propriu, editând revista “Agora literar-artistică”. Din nefericire, oamenii politici care au preluat puterea au arătat, ca şi astăzi, un total dezinteres faţă de cultură şi interesanta şi bine făcuta revistă sucombă după câteva luni, prin nesusţinere financiară. Au mai existat, apoi, cu apariţii mai lungi, “Oltul cultural”, mai mult cu profil istoric, şi “Zori de zi”, prima a Direcţiei pentru Cultură, condusă de profesorul Dorin Teodorescu, dar dispărută odată cu schimbarea sa politică din funcţie, iar a doua editată de Biblioteca Judeţeană “Ion Minulescu”, sub conducerea profesorului Paul Matiu, dispărută şi ea din lipsă de colaborări şi bani.
Dar să ne aruncăm ochii în grădina vecinului, nu doar în Argeş sau în Dolj, unde revistele de cultură au o îndelungată şi puternică tradiţie; să privim judeţul Teleorman, unde revista “Meandre” a Direcţiei pentru Cultură a căpătat o valoare în circuitul naţional, atrăgând şi scriitori din Olt; tot acolo există şi o a doua publicaţie, “Caligraf”. Ne întrebăm de ce Teleormanul poate şi Oltul – nu. Bătălia pentru o revistă de cultură, fie reluând “Agora literar-artistică”, fie chiar revista “Meteor” a Centrului de Îndrumare şi Creaţie Populară, implică trei factori: politic, administrativ şi cultural. Primul, pentru susţinere financiară, care n-ar însemna cine ştie ce efort, pe lângă risipirile văzute şi nevăzute, al doilea, pentru organizare, iar factorul cultural – pentru mobilizarea creatorilor de literatură şi artă, între care Paul Aretzu, C. Voinescu, Gica Cruceru, Corneliu Vasile, Nicolae Zărnescu, Silviu Gorjan, Nicolae Dorobanţu, Paul Dogaru, Costel Mirea, Cecilia Romaniuc, Mira Parâng, George Nina Elian, Ioan Smedescu şi alţi câţiva. În prima linie trebuie să fie Direcţia pentru Cultură, care să constituie catalizatorul, magnetul care să-i atragă şi să-i ţină legaţi prin dragostea de cultură pe toţi creatorii din spaţiul Oltului. Numele revistei va fi mai puţin important, existenţa ei primează”.
Comentarii
Trimiteți un comentariu