
Consiliul Judeţean Olt aruncă bani publici cu duiumul firmelor de curte ale unor partide politice
Legături
Potrivit unei situaţii financiare a Consiliului Judeţean Olt, şase firme au semnat acorduri-cadru cu Consiliul Judeţean pentru o perioadă de patru ani, la mijlocul căreia, întâmplător (sic!), se află alegerile locale şi parlamentare din 2012. Este vorba de T Dancor Romconstruct SRL Bucureşti, SC Bebe Trans Rom SRL Slatina, SC Corpres SA Corabia, SC Roco SRL Slatina, SC Almaco Profil RPH SRL şi SC Oltdrum SA. Toate bune şi frumoase: modalitatea de realiza lucrări publice prin contracte subsecvente încredinţate unei singure firme în baza unui acord-cadru nu este cu nimic ilegal. Ei da, dar când patronul SC T Dancor Romconstruct SRL este fratele consilierului judeţean Dan Ciocan, membru al partidului din care face parte şi preşedintele CJ, Paul Stănescu, ne mai gândim dacă să-i acordăm firmei prezumţia de nevinovăţie... morală. Acordul-cadru încheiat de Dancor Romconstruct cu Consiliul Judeţean se referă la lucrări de întreţinere şi reparaţii de drumuri judeţene. Dancor Romconstruct a încasat numai anul trecut aproape 30 de miliarde de lei vechi pentru asemenea lucrări, prin două contracte, 5115/25.06.2010 şi 6477/17.08.2010, ultimul un supliment de aproape trei miliarde lei vechi. În ritmul acesta şi la volumul uriaş de încasări, conturile firmei vor creşte în patru ani ca pâinea bună - ca să parafrazăm un vers al unui poet celebru. Şi nu mai luăm în calcul fondurile europene care au luat drumul aceleiaşi firme, via Consiliul Judeţean, pentru lucrări care nici nu au fost bine terminate că trebuie reparate.
Alte peste 30 de miliarde de lei vechi au fost încasate în 2010 de firma lui Alexandru Manea, SC Bebe Trans Rom SRL, una dintre firmele cu lungă tradiţie în privinţa lucrărilor publice contractate de la CJ şi generoase la capitolul donaţiilor către formaţiunile politice. Alexandru Manea este un apropiat al PSD. Anul trecut societatea a lucrat colectând bani de pe urma a două acorduri-cadru: unul încheiat pentru perioada 2007 - 2011 cu fosta administraţie a consiliului, altul pe perioada 2010 - 2013 cu actuala administraţie. Apoi, SC Corpres SA Corabia, o altă firmă care are lucrări asigurate până în 2013, pe linia siguranţei rutiere, aparţine unui membru PSD de la Corabia, Mihnea Uţă, prieten la cataramă cu consilierul social-democrat Toma Longin Cococi.
Uite că ieşim din zona acordurilor-cadru şi nu dăm de firmele interesate de bugetul judeţului pe filieră liberală, deşi Consiliul Judeţean are un vicepreşedinte dat de PNL. Nu are ea, firma liberalului Dan Codan (preşedintele PNL Slatina), SC Bacomet Construct SRL, un acord-cadru cu instituţia unde organizarea licitaţiilor publice cade în sarcina şefului său politic, Ioan Ciugulea, dar asta nu l-a împiedicat să-şi umfle anul trecut conturile cu aproape 20 de miliarde de lei vechi de pe urma a trei contracte (1/9.02.2010 - valoare 1.190.430 lei, 55/2.09.2010 - 207.217 lei şi 48/25.10.2010 - 473.373 lei).
Din cei peste 28 milioane de lei plătiţi în 2010 de Consiliul Judeţean firmelor cu care a avut contracte, o bună parte a intrat în conturile firmelor ai căror patroni sunt cunoscuţi pentru contribuţiile lor la puşculiţele partidelor. Curat-murdar, vorba unui alt român celebru.
Comentarii
Trimiteți un comentariu