O avea şi Traian Băsescu greşelile sau, să accentuăm, păcatele lui. Cert este că el e primul preşedinte postdecembrist al României sub care în ţară se produc cu adevărat schimbări majore. Tabloul viu în transformare al societăţii îl putem discuta pe bancă în parc sau în faţa camerelor de luat vederi, în talk-show-uri cu duiumul, aşa cum se şi întâmplă de altfel; nu pricepem şi nu vom pricepe însă nimic din el atâta timp cât îl dezbatem pe fragmente mici, cu inserţii de subiectivism mărunt, igoranţă activă sau miză politicianistă. Singura cale de a judeca la rece momentele istorice prin care trecem este să proiectăm acest tablou în mişcare în spaţiul abstract al teoretizării logice, acolo unde discursul, dezbaterea, dialogul exclud de la sine demagogia, subiectivismul tendenţios şi ambiţia rudimentară. Şi ce observăm dintr-o asemenea poziţie? Ciocnirea violentă între noutatea democraţiei autentice şi conservatorismul de sorginte comunistă. Nimic mai mult, nimic mai simplu. Ar fi momentul să spunem da sau nu: vrem să mergem, în sfârşit, înainte sau alegem să mimăm în continuare mersul bătând pasul pe loc. Polonezii au ales din capul locului, în 1989, reformarea societăţii din temelii, şi acum vedem o altfel de Polonie. Germanii estici au doborât Zidul Berlinului şi s-au apucat de treabă. Ungurii au trecut paşnic, prin negociere, de la comunism la democraţie, adoptând imediat reformele. În România, hidra comunistă a primit dreptul neligitim, prin îngăduinţa primului preşedinte al românilor liberi, Ion Iliescu, să-şi prelungească viaţa după 1989. Aşa s-a ratat marea şansă istorică a renaşterii naţionale, deşi la noi a fost o revoluţie cu vărsări de sânge. Aşa ne-am pricopsit pe mai departe cu racilele anistoricei perioade de jumătate de veac: centralism instituţional, furt legalizat, corupţie, birocraţie, valori răsturnate, polarizare socială, mentalitate de turmă, într-un cuvânt - o societate bolnavă.
Acum trăim momente în care hidra este pentru prima oară lovită nu demogic la televizor, ci prin fapte cu efecte reale; momente în care se încearcă reformarea societăţii româneşti pe câteva etaje importante. Extirparea bolii vine însă atât de târziu, încât este nevoie de decizii energice, radicale şi dureroase pentru oameni, pentru că trebuie amputate apendice sociale lăsate să crească în neorânduială. De aici toată frământarea socială amplificată exagerat şi demagogic nu de populaţia simplă, ci de capetele hidrei: politicieni cu statut îndoielnic, afacerişti îmbuibaţi, canale media compromise şi, în general, pătura minoritară favorizată de conservatorismul profeţit de comunistul Silviu Brucan. Toate astea pleacă din gestul aproape sinucigaş al unui om: nebunul de Băsescu. Un om cu bune şi cu rele, cu greşeli de răsunet (cum este acuzaţia de trădare la adresa Regelui Mihai I sau mai vechea declaraţie că şcoala românească scoate tâmpiţi - deşi, repoziţionată într-un alt context, ideea nu este întru totul gratuită), câteodată cinic, incult pe unele segmente ale personalităţii sale etc. Dar un politician înnăscut: necizelat, dar eficient. Şi care a declanşat acum ceea ce în alte ţări foste comuniste a început în urmă cu 20 de ani - schimbarea. Ce-i trebuie, deci, unei Românii care stagnează de două decenii: soarta orbului resemnat sau eficienţa chiorului care vede drumul?
Acum trăim momente în care hidra este pentru prima oară lovită nu demogic la televizor, ci prin fapte cu efecte reale; momente în care se încearcă reformarea societăţii româneşti pe câteva etaje importante. Extirparea bolii vine însă atât de târziu, încât este nevoie de decizii energice, radicale şi dureroase pentru oameni, pentru că trebuie amputate apendice sociale lăsate să crească în neorânduială. De aici toată frământarea socială amplificată exagerat şi demagogic nu de populaţia simplă, ci de capetele hidrei: politicieni cu statut îndoielnic, afacerişti îmbuibaţi, canale media compromise şi, în general, pătura minoritară favorizată de conservatorismul profeţit de comunistul Silviu Brucan. Toate astea pleacă din gestul aproape sinucigaş al unui om: nebunul de Băsescu. Un om cu bune şi cu rele, cu greşeli de răsunet (cum este acuzaţia de trădare la adresa Regelui Mihai I sau mai vechea declaraţie că şcoala românească scoate tâmpiţi - deşi, repoziţionată într-un alt context, ideea nu este întru totul gratuită), câteodată cinic, incult pe unele segmente ale personalităţii sale etc. Dar un politician înnăscut: necizelat, dar eficient. Şi care a declanşat acum ceea ce în alte ţări foste comuniste a început în urmă cu 20 de ani - schimbarea. Ce-i trebuie, deci, unei Românii care stagnează de două decenii: soarta orbului resemnat sau eficienţa chiorului care vede drumul?
Comentarii
Trimiteți un comentariu